Corneliu Berevoianu, ACHITAT pentru delapidarea bugetului Primăriei Nucșoara

Publicat pe : 30 iunie 2026

Distribuie știrea

# Instituția a atacat, deja, hotărârea cu pricina!

Corneliu Berevoianu, fostul primar pedelist de la Nucşoara, a fost trimis în judecată pentru delapidare în formă continuată și angajare a cheltuielilor din buget peste limita creditelor bugetare aprobate. Alături de acesta a fost trimis în judecată și Mihai Tița, fostul inspector cu atribuții financiar contabile al Primăriei Nucșoara, dar și omul de afaceri Florin Petrescu. Corneliu Berevoianu a fost primar al comunei Nucșoara timp de două mandate, între 2004 și 2012.  Toți au fost achitați, însă în primă instanță. Procesul merge înainte!

Necazul a pornit de la concesionarea islazurilor și a pășunilor alpine către două asociații

Procurorii susțin că „Berevoianu Corneliu și Tița Mihai, prin nesocotirea atribuțiilor de serviciu, în decurs de patru ani, au încheiat contracte de achiziții publice, având ca obiect prestări servicii sau achiziții de bunuri cu diverse societăți comerciale și au dispus efectuarea integrală a plăților către aceste societăți care fie nu au executat obligațiile asumate  prin contract, fie au executat parțial obligațiile contractuale.

Prin aceste fapte inculpații ar fi creat un prejudiciu Unității Administrativ Teritoriale Nucșoara de 396.824,32 lei, beneficiul fiind în interesul societăților contractuale. Totul a început când s-a încheiat între Consiliul Local Nucșoara și două asociații mai multe contracte având ca obiectiv concesionarea islazurilor și a pășunilor alpine, în suprafață totală de 1.507 ha, aparținând  comunei, pentru o perioadă de 12 luni. Procurorii susțin că din contractul de concesiune rezulta obligația beneficiarului de a realiza anual pe cheltuiala sa lucrări de curățire a islazului. Dar primarul Corneliu Berevoianu, în calitate de reprezentant al Consiliului Local Nucșoara, i-ar fi scutit pe concesionari de această obligație.

Câteva luni mai târziu, între Primăria Nucșoara și societatea comercială condusă de inculpatul Florin Petrescu, Cerexpres 2001 SRL, a fost încheiat un contract având ca obiect efectuarea lucrărilor de întreținere a pășunilor și islazurilor pentru o suprafață de 1.203 ha. Prețul lucrărilor fiind de circa 320.000 lei. Procurorii susțin că „inculpatul Berevoianu „a angajat o cheltuială … din bugetul Primăriei Nucșoara, absolut gratuit prin încheierea contractului cu SC Cerexpres 2001 SRL”. De altfel, edilul este acuzat și pentru că o parte din facturile achitate integral de Primărie prin dispoziția sa de plată se făceau fără să fie verificate efectuarea lucrărilor și livrarea materialelor de către executant.

Partenerii de „afaceri” ai edilului au plătit prejudiciile

Trebuie menționat că din valoarea prejudiciului creat UAT Nucșoara a fost recuperat circa 67.000 lei prin plata voluntară efectuată de către doi oameni de afaceri prin care primarul a încheiat anumite contracte. De asemenea, asociațiile crescătoare de animale implicate au achitat peste 170.000 lei, respectiv 85.000 lei din valoarea prejudiciului. În schimb „Prejudiciul creat bugetului Consiliului Local din săvârșirea infracțiunii de delapidare și complicitate la delapidare săvârșită de inculpați în cuantum de circa 74.000 lei este nerecuperat”, arată procurorii. În acest sens, UAT Nucșoara s-a constituit parte civilă în dosar pentru  recuperarea sumei.

Lovitură de teatru: judecătorii din Curtea de Argeș au dat ACHITARE!

Dosarul format la Judecătoria Curtea de Argeș s-a tot judecat până în luna mai 2026. Când, cei trei inculpați, au obținut achitarea. Mai rămâne latura civilă.

Tip solutie: Achitare

Solutia pe scurt: În temeiul art. 396 alin. 5 raportat la art. 16 alin. 1 lit. b teza I Cod pr. pen. dispune achitarea inculpatului Berevoianu Corneliu, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de delapidare, în formă continuată…

În temeiul art. 396 alin. 5 raportat la art. 16 alin. 1 lit. b teza I Cod pr. pen. dispune achitarea inculpatului Tița Mihai, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la infracţiunea de de delapidare, în formă continuată…

În temeiul art. 396 alin. 5 raportat la art. 16 alin. 1 lit. b teza I Cod pr. pen. dispune achitarea inculpatului Petrescu Florin, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la infracţiunea de delapidare, în forma continuată…

În baza art. 397 alin. 1 Cod pr. pen. raportat la art. 25 alin. 5 Cod pr. pen. lasă nesoluţionată latura civilă…Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor şi procurorului prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 11 mai 2026

Document: Hotărâre  132/2026  11.05.2026

Hotărârea a fost deja atacată!

Împotriva hotărârii de mai sus au fost atât procurorii, cât și UAT Nucșoara dar și Tița Mihai. Așadar, ostilitățile vor fi reluate, de undeva de prin toamnă, la Curtea de Apel Pitești.

 

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Data: 30.06.2026

1 EUR = 5.2438 LeiCreștere
1 USD = 4.6010 LeiCreștere
1 GBP = 6.0897 LeiCreștere
1 CHF = 5.6828 LeiScădere

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE