„Creaţii ale naturii“ – Expoziţie unicat la Muzeul Judeţean Argeş. Aventuraţi-vă într-o călătorie în diversitatea fabuloasă a naturii!

Publicat pe : 2 februarie 2015

Distribuie știrea

Secţia de Ştiinţele Naturii a Muzeului Judeţean Argeş găzduieşte, din 29 ianuarie, o nouă expoziţie temporară – „Creaţii ale naturii“ – adresată tuturor celor care vor să cunoască îndeaproape tainele şi frumuseţile lumii în care trăiesc. 
Exponatele au fost grupate în funcţie de culoare şi formă, urmărindu-se  evidenţierea aspectelor de convergenţă cromatică şi morfologică dintre regnul animal şi cel mineral. Ideea este ca vizitatorul să descopere asemănări între minerale şi animale, prin reliefarea laturii estetice.

“Sunt expuşi foarte mulţi fluturi exotici din Africa, America de Sud, Europa şi Asia şi, de asemenea, foarte multe flori de mină, pentru că analogia este făcută între regnul animal şi florile de mină. Acestea din urmă aparţin şi ele diferitelor regiuni ale ţării, dar şi altor zone din afara României, din Maroc,  Madagascar, India etc. Am vrut să arătăm că fan¬tezia naturii poate fi cu adevărat fără limite, aceasta oferindu-ne creaţii de-a dreptul im¬presionante, realizate cu migală de fenomenele naturale, pe parcursul a sute, mii şi milioane de ani”, explică Daniela Stancu,  cercetător, Muzeul Judeţean Argeş.

Vezi și știrea  ATELIERELE DE VARĂ ALE MUZEULUI NAȚIONAL “BRĂTIANU”

Exponatele aparţin exclusiv colecţiilor Muzeului Judeţean Argeş

“Le mulţumesc mult colegilor mei de la secţia de Ştiinţe ale Naturii, pe care îi şi felicit pentru această reuşită! Iată că până pe  28 februarie, argeşenii au ocazia de a vizita această expoziţie minunată, care este unicat  în România,  prin elementele de asemănare dintre regnul animal şi cel mineral, care reflectă interesanta  cromatică a naturii”, spune Cornel Popescu, directorul Muzeului Judeţean Argeş.
Expoziţia va rămâne deschisă până la sfârşitul lunii februarie, la sediul Muzeului Judeţean Argeş din strada Armand Călinescu nr. 44, Piteşti, şi poate fi vizitată de marţi şi până duminică, între orele 9 – 17.

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Data: 30.06.2026

1 EUR = 5.2430 LeiScădere
1 USD = 4.5997 LeiCreștere
1 GBP = 6.0771 LeiCreștere
1 CHF = 5.6853 LeiScădere

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE