Primarul Piteștiului, Cristian Gentea, este deputat al Adunării Eparhiale a Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului. Zilele trecute, a participat la întâlnirea anuală a acestui înalt for: ”Am participat astăzi, 29 ianuarie 2026, la întâlnirea anuală a Adunării Eparhiale a Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului, unde a fost analizată activitatea anului 2025, sub îndrumarea Părintelui Calinic Argeșeanul, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului.
Ca deputat în această structură eparhială deliberativă, mi-am asumat, alături de colegii din administrația locală, responsabilitatea de a sprijini lăcașurile de cult și lucrarea Bisericii, prin toate mijloacele pe care le avem la dispoziție. La Pitești, ne-am respectat această datorie şi misiune prin sprijin financiar, logistic și social – suntem comunitate cu valori care ne reprezintă identitatea!” – Cristian Gentea.
