Cristian Gentea recunoaşte că a făcut curăţenie în Primăria Piteşti!

Publicat pe : 30 noiembrie 2021

Distribuie știrea

# „Am devenit nepopular? Poate. Dar am câștigat eficiență”

La un an de mandat, edilul Piteştiului Cristian Gentea a recunoscut public faptul că a făcut curăţenie în primărie. Primii vizaţi au fost chiar angajaţii care s-au lovit de exigenţa primarului. Probabil învăţaţi, ca pe vremea lui Cornel Ionică, de a plimba trei hârtii prin primărie, dintre care nomai două ajungeau la semnat, salariaţii au fost luaţi la bani mărunţi de Gentea, chiar din primele săptămâni de mandat. De exemplu, ne amintim că anul acesta, primarul l-a demis din funcţie pe directorul Serviciului Fonduri Europene pe motiv de lipsă de eficienţă.

„În primărie mi-am asumat autoritatea, am încercat să fiu manager și lider, să conduc și să inspir prin exemplul personal. N-am cerut echipei mai mult decât am dat. Muncă onestă în direcția asumată, fără rabat. Am demonstrat capacitatea de a lua decizii uneori dure, dar necesare, am reorganizat departamente esențiale, am sancționat și am luat hotărâri care și-au atins scopurile: reconsiderarea activității în serviciul public. Am devenit nepopular? Poate. Dar am câștigat eficiență. Am delegat şi voi continua să deleg responsabilități angajaţilor, deciziile trebuie să aparţină celor care intră în contact direct cu cetățenii, astfel, vor fi obligaţi să poarte răspunderea pentru deciziile pe care le iau. Mi-am dorit îmbunătăţirea comunicării dintre direcţiile primăriei, comunicare ce de foarte multe ori îngreunează soluţionările problemelor din comunitate.”, a spus primarul Gentea.

Vezi și știrea  Gelu Tofan, administratorul public al Piteștiului: ”Suntem întârziați cu proiectul spitalului municipal din cauza unor politicieni cocoțați în vârful ministerelor”

 

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Data: 30.06.2026

1 EUR = 5.2430 LeiScădere
1 USD = 4.5997 LeiCreștere
1 GBP = 6.0771 LeiCreștere
1 CHF = 5.6853 LeiScădere

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE