Dan Manu îl contrazice pe ministrul Educației

Publicat pe : 29 ianuarie 2018

Distribuie știrea

# „Mai avem numai șase localități care mai au de rezolvat problemele cu WC-urile”, a precizat președintele CJ Argeș
Argeșul se află în topul județelor care au școli cu grup sanitar în fundul curții. Chiar ministrul Educației Naționale, Liviu Marian Pop, a publicat pe pagina sa de Facebook lista „rușinii naționale”.  Argeșul se află pe locul șase, cu 104 unități școlare cu grup sanitar în exterior, după județe ca Vaslui – 389, Suceava – 219, Botoșani – 207, Iași – 207, Mehedinți – 118.

Ministrul Liviu Marian Pop „îndrăznește să creadă” că pe timpul guvernării PSD-ALDE vor dispărea la unitățile școlare wc-urile în fundul curții. „Prin programul de guvernare PSD-ALDE, în cel mult 3 ani, autoritățile locale, județene și centrale vor face ca toate unitățile școlare din România să aibă condiții decente pentru educația elevilor și preșcolarilor. #indraznestesacrezi”, a menționat ministrul pe Facebook.

Manu omite să spună, concret, câte unități școlare mai au toalete în fundul curții

Poziția fruntașă în ierarhia județelor în care școlile încă mai au grupuri sanitare în exterior a fost dezbătută și în cadrul ședinței ordinare a Consiliului Județean de joi, 25 ianuarie. Consilierii județeni din partea PNL și PMP au făcut referire la această listă a rușinii, dar au fost opriți brusc de Dan Manu, președintele Consiliului Județean Argeș care a ținut să precizeze că lista transmisă de ministrul Liviu Pop e neactualizată. „E dureros că nu știți că mai avem numai șase localități care mai au de rezolvat problemele cu WC-urile”, a afirmat Dan Manu, în cadrul ședinței. Totuși, Dan Manu a uitat sau poate nu a vrut să precizeze, exact, câte unități școlare mai au toalete în fundul curții. Consilierii județeni din opoziție au vrut să întrebe, concret, câte unități școlare au grupuri sanitare în exterior, dar Manu le-a tăiat rapid elanul, menționând că subiectul nu face parte din ordinea de zi a ședinței.

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Data: 30.06.2026

1 EUR = 5.2430 LeiScădere
1 USD = 4.5997 LeiCreștere
1 GBP = 6.0771 LeiCreștere
1 CHF = 5.6853 LeiScădere

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE