Dârmănești – rețea de gaze naturale până la ultima casă

Publicat pe : 23 martie 2020

Distribuie știrea

Locuitorii comunei Dârmănești vor avea rețea de gaze naturale! Conform declarațiilor primarului Emilian Ciolan, au început ridicările topografice.
”Până în luna august, anul acesta, sperăm să finalizăm documentația și perfectăm contractul. E posibil ca la sfârșitul anului chiar să înceapă lucrările. Este vorba de introducerea rețelei de gaze pe toate străzile din localitate, până la ultima casă, valoarea lucrărilor ridicându-se la peste 264 de miliarde de lei vechi.”, declară edilul șef.
Cu fonduri de la buget, la Dârmănești continuă campania de asfaltare.

Ultimele două tronsoane modernizate sunt Drumul lui Țuțală și Drumul lui Chiriță, urmând turnarea covorului asfaltic pe drumul lui Iuda. ”Avem vești bune la acest capitol, al modernizării infrastructurii rutiere, și în ceea ce privește drumul județean 731D. Consiliul Județean va ridica în SICAP investiția, urmând alegerea unei firme care să asfalteze acest drum. Vor fi realizate, concomitent cu asfaltarea, rigole și canale de scurgere a apei pluviale, zona fiind una predispusă inundațiilor. Cetățenii așteaptă de multă vreme realizarea acestui obiectiv, drumul degradându-se de la an la an și punând în dificultate circulația, mai ales pe timpul iernii”, a mai spus șeful executivului din Dârmănești.

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Data: 30.06.2026

1 EUR = 5.2430 LeiScădere
1 USD = 4.5997 LeiCreștere
1 GBP = 6.0771 LeiCreștere
1 CHF = 5.6853 LeiScădere

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE