Delegație din Franța la Primăria Mioveni

Publicat pe : 18 iunie 2018

Distribuie știrea

# Primarul orașului Mioveni, Ion Georgescu a fost gazda unei delegații franceze care a venit în orașul în care funcționează și uzina Dacia Renault.

Ținând cont de francofonia şi francofilia incontestabilă a cetățenilor și reprezentanților administrației județului Argeș, în general și ai Orașului Mioveni, în special, precum şi de ataşamentul profund al poporului nostru faţă de idealurile francofone, în contextul consolidării și dezvoltării constante a relațiilor bilaterale de cooperare dintre statul român și statul francez, o delegație din Parlamentul Franței s-a aflat pentru o jumătate de zi în orașul Mioveni, în cadrul unei vizite oficiale în Argeș. Oaspeții au fost primiți, tradițional, cu pâine și sare.

Vizita Grupului parlamentar de prietenie cu România din Adunarea Națională Franceză, condus de domnul deputat Andre Chassaigne – președintele grupului, însoțit de reprezentanți ai Ambasadei Republicii Franța la București, ai Ambasadei României la Paris și ai Direcției de Afaceri Externe din Camera Deputaților, a avut loc la invitația doamnei deputat, Simona Bucura Oprescu în calitate de Președinte al Grupului Parlamentar de Prietenie cu Republica Franceză-Adunarea Națională din Camera Deputaților.
Oficialii francezi, alături de deputalul Simona Bucura Oprescu, au fost primiți la Mioveni de conducerea primăriei Mioveni, de președintele Cosiliului Județean, Dan Manu, de Prefectul de Argeș, Emilian Dragnea, de reprezentanți ai administrației publice locale și județene.  Principala temă de discuție a fost legată de trăinicia relațiilor  dintre România și Franța, fiind reamintită vizita pe care a făcut-o Charles de Gaulle , în urmă cu 50 de ani la uzina Dacia, dar și perspectivele actuale ale producătorului auto de la Mioveni.
De la primărie, delegație s-a deplasat la Uzina Dacia-Renault unde au efectuat o vizită, iar apoi la Mânăstirea Curtea de Argeș și Barajul Vidraru. Vizita în România a grupului parlamentar francez a durat patru zile, iar Argeșul a fost inclus datorită legăturilor și multiplelor proiecte pe care județul le-a dezvoltat cu partenerii francezi de-a lungul timpului.

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Data: 30.06.2026

1 EUR = 5.2430 LeiScădere
1 USD = 4.5997 LeiCreștere
1 GBP = 6.0771 LeiCreștere
1 CHF = 5.6853 LeiScădere

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE