Depozitul de deșeuri toxice de la ARO ajunge, din nou, în Parlamentul României

Publicat pe : 10 noiembrie 2020

Distribuie știrea

# Deputatul Dănuț Bica acuză: „Depozitul continuă să fie o bombă ecologică în zonă”

Deputatul  PNL Dănuț Bica îi întreabă pe guvernanți dacă vor lua măsuri în scandalul depozitului de deșeuri toxice de la ARO Câmpulung. Este foarte bine, doar că… răspunsul este, oarecum, cunoscut. Pentru că, abia luna trecută, Judecătoria Curtea de Argeș s-a pronunțat, pe fond, în dosarul „Global Eco Center”. Vasile Tofan, patronul societății, a primit 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectarea măsurilor obligatorii în desfăşurarea activităţilor de colectare, tratare, transport, valorificare şi eliminare a deşeurilor periculoase, în formă continuă.

Decizia nu este definitivă, ea putând fi atacată cu apel. Tot instanța a dispus și condamnarea SC GLOBAL ECO CENTER SRL IAŞI: „la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 600.000 lei, stabilită prin înmulţirea unui număr de 240 zile amendă cu suma corespunzătoare zilei amendă stabilită de instanţă la 2500 lei pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectarea măsurilor obligatorii în desfăşurarea activităţilor de colectare, tratare, transport, valorificare şi eliminare a deşeurilor periculoase, în formă continuă”

 

Global Eco Center – obligată de instanță, în octombrie 2020, la curățarea spațiului cu deșeuri

Instanța a obligat, din nou, societatea Global Eco Center la eliminarea deșeurilor periculoase din depozitul situat în Câmpulung. Aceeași decizie a fost pronunțată și de Curtea de Apel Pitești încă din februarie 2019, dar fără a se remedia situația.
„În baza art. 393 alin. 3 Cod Procedură Penală şi art. 256 Cod Procedură Penală dispune restabilirea situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunii, în sensul de a fi înlăturate din punctul de lucru din municipiul Câmpulung, strada Traian nr. 223, Parcul Industrial Câmpulung Park, judeţul Argeş, deşeurile periculoase depozitate.”, se arată în hotărârea Judecătoriei Curtea de Argeș.
Pe 2 octombrie 2020, s-au împlinit 7 ani de la izbucnirea incendiului din depozitul pentru deșeuri periculoase și nepericuloase al SC Global Eco Center SRL, amplasat în incinta unui punct de lucru de pe platforma fostei uzine ARO din Câmpulung.
Și acum continuă să existe o “bombă ecologică”, aproape de a exploda, în municipiul Câmpulung. Peste 1500 tone deșeuri sunt adunate în incinta locației, în acest moment, iar nimeni nu face nimic pentru a le elimina, de 7 ani!!!

Vezi și știrea  Educația a pierdut zeci de mii de posturi, mai mult decât toate primăriile, consiliile județene și instituțiile locale la un loc

 

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Data: 30.06.2026

1 EUR = 5.2430 LeiScădere
1 USD = 4.5997 LeiCreștere
1 GBP = 6.0771 LeiCreștere
1 CHF = 5.6853 LeiScădere

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE