Deputatul Mihai Deaconu a participat, alături de Dan Diaconescu, la slujba Sfintei Paraschieva

Publicat pe : 19 octombrie 2014

Distribuie știrea

Marţi, 14 septembrie 2014, deputatul Mihai Deaconu a participat, alături de Dan Diaconescu – candidatul PP-DD la preşedinţie – însoţiţi de conducerea centrală PP-DD, de consilierii locali ai sectorului I Bucureşti şi alţi parlamentari, la slujba Sfintei Paraschieva, care a avut loc la Iaşi.
La sărbătoare a mai participat şi candidatul Victor Ponta, dar, spre deosebire de Dan Diaconescu, acesta, după slujbă, a dispărut împreună cu tot alaiul care l-a însoţit, mergând să ia masa la un restaurant al Mitropoliei.

Dan Diaconescu a profitat de mulţimea de credincioşi adunată la sărbătoare şi a stat de vorbă cu oamenii, ascultându-le necazurile şi nemulţumirile.
„Am rămas plăcut impresionat- spune Mihai Deaconu- de faptul că oamenii l-au înconjurat cu drag pe Dan Diaconescu, l-au abordat cu speranţă şi curaj…şi, categoric, au profitat de prilejul de a se poza cu el.”
Oamenii cu care a stat de vorbă Dan Diaconescu speră că, în sfârşit, în ţara noastră va avea loc o schimbare prin care viaţa românilor va deveni mai bună.
Dan Diaconescu a oferit oamenilor crenguţele de busuioc pe care le primise la racla sfintelor moaşte, îndemnându-i pe români să meargă la vot.

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Data: 30.06.2026

1 EUR = 5.2438 LeiCreștere
1 USD = 4.6010 LeiCreștere
1 GBP = 6.0897 LeiCreștere
1 CHF = 5.6828 LeiScădere

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE