Deputatul Mihai Deaconu a votat pentru învestirea Guvernului Ponta IV

Publicat pe : 22 decembrie 2014

Distribuie știrea

Chiar dacă a fost exclus din PP-DD pe motiv că a contestat protocolul încheiat între partidul din care făcea parte şi PSD, deputatul argeşean Mihai Deaconu i-a acordat votul său de încredere Guvernului Ponta IV. Deaconu motivează acest vot prin faptul că în acest moment de tranziţie ce are loc la Preşedinţia României, dacă ar fi picat şi Guvernul, ţara ar fi intrat într-o dezordine totală.
Deputatul Deaconu mai susţine că nici PNL-ul nu este pregătit, în momentul de faţă, să preia guvernarea şi, astfel, a considerat de cuviinţă să-i mai acorde o şansă premierului Victor Ponta, cu care a şi purtat o negociere înaintea votului, la nivelul grupului parlamentar PP-DD, unde este afiliat Deaconu, chiar dacă este exclus din partid.

Vezi și știrea  AEP și ANAF -protocol de colaborare pentru executarea silită a partidelor

,,Am votat pentru investirea Guvernului Ponta IV pentru că am considerat că în acest moment, de tranziţie, de schimbare a preşedintelui, dacă am schimba şi Guvernul, s-ar fi creat o criză şi o harababură totală în România. Pe de altă parte, nici PNL-ul nu este pregătit să preia guvernarea. Această remaniere pe care a făcut-o Victor Ponta, eu zic că îl obligă să se ţină de promisiunile pe care le-a făcut în trecut. Având formula pe care şi-a dorit-o, nu îl mai poate împiedica nimeni pentru a-şi respecta promisiunile”, a declarat deputatul Mihai Deaconu. L.G.

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Data: 30.06.2026

1 EUR = 5.2438 LeiCreștere
1 USD = 4.6010 LeiCreștere
1 GBP = 6.0897 LeiCreștere
1 CHF = 5.6828 LeiScădere

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE