Dacă priveşti o vedere veche, te pot năpădi sentimente diverse: de la nostalgie la reverie, de la admiraţie la exaltare, de la reflecţie la îngândurare. Fiecare dintre noi simte nevoia de a fi teleportat din noianul de amănunte care umplu până la refuz realitatea cotidiană într-un spaţiu imaginar în care armonia formelor îţi poate înnobila sufletul. Contemplarea unei clădiri vechi,
balansul unei bărci plutind pe apele înnegurate ale timpului, contururile pronunţate ale turlei unei biserici –toate aceste elemente pot face parte dintr-un decor ancestral care ne învăluie în magia şi farmecul lui atemporal.
Tocmai aceste impresii amalgamate ne întâmpină viguros în lucrarea Vedere din Tulcea a pictorului Augustin Lucici, sugerându-ne totodată imaginea mai veche a unui oraş pierdut în negura timpului. „Este o imagine care îmi spune foarte multe. Când privesc această imagine mă transport în timp. La realizarea acestei lucrări m-a ajutat foarte mult faptul că sunt colecţionar de vederi vechi. Tot ceea ce a însemnat pentru mine în calitate de admirator şi cunoscător al imaginilor din trecut se reflectă în dorinţa mea de exprimare, de întipărire a imaginilor, extrăgând din acestea tot ceea ce era mai frumos… Imaginea este foarte importantă pentru mine. Gândesc prin imagini. Imaginile din cărţile poştale vechi mă inspiră. Recreez aceste imagini nu copiindu-le, ci trecându-le prin filtrul meu creator; le purific pentru a le găsi frumosul de care au nevoie pentru a putea fi admirate. Opera de artă trebuie să placă, trebuie să fie admirată. Opera de artă emană o vibraţie care poate fi captată prin percepţia vizuală. Arta nu este o ştiinţă, dar are şi elemente ştiinţifice. Nu contează ce reprezintă o operă de artă, ci ceea ce-mi poate transmite ea.”
