Despre imagine şi spiritul ei cu pictorul Augustin Lucici

Publicat pe : 24 octombrie 2011

Distribuie știrea

Dacă priveşti o vedere veche, te pot năpădi sentimente diverse: de la nostalgie la reverie, de la admiraţie la exaltare, de la reflecţie la îngândurare. Fiecare dintre noi simte nevoia de a fi teleportat din noianul de amănunte care umplu până la refuz realitatea cotidiană într-un spaţiu imaginar în care armonia formelor îţi poate înnobila sufletul. Contemplarea unei clădiri vechi,

balansul unei bărci plutind pe apele înnegurate ale timpului, contururile pronunţate ale turlei unei biserici –toate aceste elemente pot face parte dintr-un decor ancestral care ne învăluie în magia şi farmecul lui atemporal.
Tocmai aceste impresii amalgamate ne întâmpină viguros în lucrarea Vedere din Tulcea a pictorului Augustin Lucici, sugerându-ne totodată imaginea mai veche a unui oraş pierdut în negura timpului. „Este o imagine care îmi spune foarte multe. Când privesc această imagine mă transport în timp. La realizarea acestei lucrări m-a ajutat foarte mult faptul că sunt colecţionar de vederi vechi. Tot ceea ce a însemnat pentru mine în calitate de admirator şi cunoscător al imaginilor din trecut se reflectă în dorinţa mea de exprimare, de întipărire a imaginilor, extrăgând din acestea tot ceea ce era mai frumos… Imaginea este foarte importantă pentru mine. Gândesc prin imagini. Imaginile din cărţile poştale vechi mă inspiră. Recreez aceste imagini nu copiindu-le, ci trecându-le prin filtrul meu creator; le purific pentru a le găsi frumosul de care au nevoie pentru a putea fi admirate. Opera de artă trebuie să placă, trebuie să fie admirată. Opera de artă emană o vibraţie care poate fi captată prin percepţia vizuală. Arta nu este o ştiinţă, dar are şi elemente ştiinţifice. Nu contează ce reprezintă o operă de artă, ci ceea ce-mi poate transmite ea.”

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Data: 30.06.2026

1 EUR = 5.2430 LeiScădere
1 USD = 4.5997 LeiCreștere
1 GBP = 6.0771 LeiCreștere
1 CHF = 5.6853 LeiScădere

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE