Statisticile spun că suntem printre cei mai nespălați dintre europeni. Că săpunul, șamponul și pasta de dinți se comercializează, raportat la numărul de locuitori, în cantități foarte mici. Asta și în contextul în care europenii confundă românii cu rromii, mai tot timpul, din cauza, probabil, a unei comunicări deficitare a reprezentanților noștri în forurile oficiale de peste hotare. Cum se poate întâmpla acest lucru, în contextul în care istoria nu prea consemnează despre aceste apucături ale noastre, ci mai degrabă doar despre cele legate de darul băuturii și al amantlâcului, nu ne-am putea explica prea bine decât din exemplul pe care am avut darul să-l întâlnim recent. Rezultă că la
Bughea de Jos există aproape 600 de rromi cărora un cult religios le-a construit o baie comunală, unde pot merge săptămânal ca să-și dea jos odorizantul natural, odorizant obținut temeinic în lungile zile de vară și nu numai. Deși au toate condițiile: apă caldă și săpun, precum și totul oferit gratuit, populația respectivă nu trece pe-acolo nici picată cu ceară. Mai ales că e vorba despre un serviciu oferit în schimbul conevrtirii religioase. „A fost o perioadă când se duceau, dar acum e mai ușor la gârlă. Au apărut bureții prin pădure și ei aleargă toată ziua la cules și mai ajung seara acasă. Vă dați seama că nu se mai spală ei. Da, i-au pus să treacă la religia aia, dar ce credeți că a trecut vreunul? Și donațiile când vin, iau alimentele și hainele le aruncă. Sunt și foarte puturoși. Trăiesc din furtul de lemne și mai fac măturoaie. Au amenzi de la poliție și de peste 200 milioane lei o singură persoană. Ce să le ia? Eu le opresc câte 10 lei pe lună din ajutorul social, dar în cât timp credeți că s-ar putea acoperi amenda din banii știa? ”, spune primarul Gheorghe Sanda despre etnicii rromi din comuna sa.
“Când se văd dezbrăcate la duș, femeile, dar și bărbații, râd unii de alții”
Un sondaj din partea primăriei, în rândul acestor personaje pe care mirosul le recomandă de la distanță, a fost următorul: “Când se văd dezbrăcate la duș, femeile, dar și bărbații, râd unii de alții. Că, ce, mă, nu poți să te speli acasă la tine? Și unde să se spele, că dacă ați vedea în ce condiții locuiesc! Abia au unde să doarmă”, ne spun angajații de la sectorul Social din cadrul primăriei Bughea de Jos. Prin urmare, pastorul și familia acestuia sunt singurii care trec pragul băilor. Ceilalți “enoriași” preferă dușul natural, rezultat în urma ploilor de primavera, vară, toamnă și, cu noua meteorologie, chiar și iarnă. Dacă luăm în calcul și faptul că acolo există o școală cu șapte cadre didactice pentru toate materiile predate în școala primară, cu care se cheltuie foarte mulți bani, iar când ajung la școlile din centrul comunei, elevii demonstrează că nici să scrie nu reușesc în clasa a VIII-a, atunci începem să ne explicăm foarte multe dintre aceste scăpări în educație: “Acolo este o școală cu șapte cadre didactice, pentru toate materiile. Se cheltuie foarte mulți bani. Și când pleacă de-acolo în clasa a IV-a ca să ajungă aici, la școala din centru, vedem că nu știu nici să scrie sau să citească. Pentru ce se mai fac toate acestea?” se întreabă angajații administrației locale. Ana Luca
