Din iunie, Curtea de Apel Pitești implementează aplicațiile „Info-dosar” și „Dosare on-line”

Publicat pe : 7 mai 2018

Distribuie știrea

Curtea de Apel Pitești pune în practică, din 4 iunie, două măsuri pentru creșterea calității actului de justiție și pentru asigurarea unei transparențe sporite a procedurilor judiciare.
Concret, începând cu 4 iunie 2018, Curtea de Apel Piteşti împreună cu instanţele judecătoreşti din circumscripţia sa teritorială,  vor utiliza aplicaţia informatică „Info-dosar”, care va facilita accesul on-line al părţilor şi al reprezentanţilor acestora la actele dosarului, transpuse în documente PDF. Aplicaţia are capacitatea de a importa din sistemul ECRIS de repartizare a cauzelor documente editabile de instanţă şi care vor putea fi

consultate în această manieră de către părţi, de la adresa de internet www.curteadeapelpitesti.ro, pe baza unui ID şi a unei parole de acces puse la dispoziţia acestora odată cu prima citaţie sau înştiinţare. Vor fi exceptate procedurilor de scanare dosarele confidenţiale, cele din materie de minori şi familie, precum şi alte cauze precizate expres.
Începând cu aceeaşi dată, va fi operaţională şi aplicaţia „Dosare on-line”, pentru început numai la nivelul Curţii de Apel Piteşti, urmând a fi extinsă până la sfârşitul anului 2018 şi la nivelul celorlalte instanţe judecătoreşti din circumscripţie. Această aplicaţie va permite consultarea on-line a desfăşurării şedinţelor de judecată în timp real, atât avocaţii, cât şi părţile vor putea cunoaşte în ce stadiu se află dosarul în care sunt implicate în şedinţa de judecată, respectiv, dacă au fost amânate sau dacă au rămas în pronunţare, permiţându-se astfel o mai bună informare a justiţiabililor în legătură cu dosarele aflate pe rol într-o anumită şedinţă de judecată.

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Data: 30.06.2026

1 EUR = 5.2430 LeiScădere
1 USD = 4.5997 LeiCreștere
1 GBP = 6.0771 LeiCreștere
1 CHF = 5.6853 LeiScădere

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE