Directorul de la Hidroserv, Victor Suhan, şi-a botezat fiul

Publicat pe : 10 ianuarie 2012

Distribuie știrea

# Botezul fiului său, Mihai, motiv pentru o petrecere de zile mari. Petrecere mare, în familia directorului Hidroserv Curtea de Argeş,Victor Suhan. Sâmbătă, acesta, alături de soţia sa Claudia, şi-a botezat băiatul, evenimentul fiind un prilej de mare bucurie. Micuţul Mihai a fost creştinat,  părinţii spirituali fiindu-i o pereche de prieteni foarte apropiaţi familiei, Carmen şi Mihai

Constantin. Petrecerea ce a urmat la restaurantul Posada a fost una cu totul specială, toţi invitaţii au fost într-o formă maximă şi s-a dansat până dimineaţă. Nici copiii invitaţi nu au fost uitaţi, aceştia petrecând o seară minunată în preajma unui clovn, care după câteva ore petrecute cu micuţii a plecat, având nevoie de o relaxare pe măsură. Printre personalităţile care au venit să îi felicite şi să ciocnească un pahar de şampanie în cinstea proaspătului creştin Mihai, au fost remarcaţi senatorul Mircea Andrei, Ştefan Lăzăroiu, preşedinte PDL Curtea de Argeş, Primarul comunei Valea Iaşului, Nicolae Barbu, primarul comunei Albeştii de Argeş, Vasile Sava, oameni de afaceri din Curtea de Argeş şi cei mai buni prieteni şi colegi ai familiei.  Micuţul Mihai a zâmbit la toată lumea, a ciocnit cu invitaţii …un biberon de lapte, apoi a tras un pui de somn, obosit de atâta agitaţie. Noi îi urăm mulţi ani sănătoşi şi fericiţi!

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Cursul valutar nu este disponibil momentan.

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

Din ciclul: ”Chelului tichie de mărgăritar îi trebuie…” Ștefănești. Arteziană cu spectacol vizual, într-un cartier cu străzi ca după război, la inegalabilul preț de… peste 250.000 lei
Administrație
Administrație
Administrație

Din ciclul: ”Chelului tichie de mărgăritar îi trebuie…” Ștefănești. Arteziană cu spectacol vizual, într-un cartier cu străzi ca după război, la inegalabilul preț de… peste 250.000 lei

Într-un gest care demonstrează o prăpastie uriașă între agendă și nevoile reale ale cetățenilor, administrația locală din Ștefănești a aprobat…

TRIMITE O ȘTIRE