Adrian Vasiliu.
Așa a sunat o replică antologică dintr-un talk-show, în care un realizator de emisiune TV, pe numele lui Mihai Gâdea, i se adresa în acest mod unui șef de instituție, cu care se certa efectiv ca la ușa cortului în văzul a sute de mii de oameni și în aplauzele a vreo două duzini de spectatori și invitați, majoritatea plătiți, probabil. A fost doar una dintre din ce în ce mai multele abateri de la modul
în care am învățat să fac presă acum destui ani și am încercat și eu, la rândul meu, să-i învăț inclusiv pe unii colegi ai domnului mai sus menționat. Un mod în care eram obișnuiți să relatăm faptele, așa cum erau ele, sau, în cazul în care nu ne convenea ceva, să luăm atitudine într-un mod decent și elegant, prin mijloacele pe care presa ni le punea la îndemână cu atâta generozitate: reportaje, interviuri, editoriale, pamflete etc. Dar niciodată, în cei 16 ani de presă ai mei, nu mi-a trecut prin minte că aș putea ajunge să mă cert ca la colț de stradă cu vreun politician sau vreun șef de prin administrație, indiferent dacă eram sau nu de acord cu ce spunea omul acolo. Pentru că m-aș fi simțit penibil să îi spun unuia dintre politicienii cu care nu am neapărat o relație amicală, să zicem, de exemplu, Constantin Nicolescu: “Domnule, sunteți un dobitoc!” Penibil și absolut lipsit de bună-creștere, ca să nu mai vorbim de profesionalismul absolut îndoielnic al jurnalistului care face asemenea lucruri. Numai că, după ce am stat puțin să judec lucrurile așa cum sunt ele, nu așa cum am învățat eu la școala de jurnalism Antena 1 acum o grămadă de ani, am realizat că, de fapt, cel care greșește sunt eu. Care continui să cred că a face presă presupune în primul rând imparțialitate politică, corectitudine umană și, dacă se poate, un dram de bună creștere. Numai că, la postul de teleopoziție la care slujește cu atâta patimă fostul seminarist, presa așa cum o știam eu nu mai există. A fost înlocuită cu militantismul dus până aproape de fanatism și cu un partizanat atât de grețos încât, dacă nu ești total îndoctrinat contra a tot ce nu înseamnă USL, ți-e greu să nu schimbi canalul de pe postul cu delfinul. Numai că asta nu mai e presă: e politică. Nu mai e informare, e manipulare. Și nu mai e dispută de idei, e ciomăgeală mediatică. Și nu mai e muncă făcută din pasiune, ci pentru bani și alte interese de partid și de gașcă. De aceea, după ce trustului Intact nu-i mai sunt colaborator de vreun an jumătate, a venit vremea să nu-i mai fiu nici telespectator. Poate e pagubă în ciuperci pentru el, dar o viață mai puțin plină de ură pentru mine.
