Dosarul „Consultanța”, întors la rejudecare cu… șanse mari ca faptele să fie prescrise

Publicat pe : 18 noiembrie 2019

Distribuie știrea

Un complet de cinci judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a anulat, pe 12 noiembrie, decizia prin care au fost achitaţi, în 2018, deputatul Mircea Drăghici şi fostul preşedinte al CJ Argeş, Constantin Nicolescu. Urmează ca dosarul să fie rejudecat practic de la zero. Și cum faptele au fost comise până în 2010, sunt șanse mari ca ele să fie… prescrise.

Hotărârea instanţei a fost luată în baza deciziei Curţii Constituţionale privind rejudecarea unor dosare care au fost soluţionate de completuri de judecată de la Instanţa supremă care nu erau specializate în cazuri de corupţie.
„Cu majoritate, admite apelurile declarate de Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie şi de apelanţii intimaţi inculpaţi Cioflan Iulian, Dochinoiu Nicolae, Ene Florea, Pătraşcu Gheorghe, Pupăză-Roşu Sevastian şi Voicu Dumitru împotriva sentinţei penale nr. 393 din data de 27 iunie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia Penală, în dosarul nr. 4215/1/2015. Desfiinţează sentinţa penală apelată şi dispune rejudecarea cauzei de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia penală. Definitivă”, se arată în hotărârea ÎCCJ. A existat şi o opinie separată a unui judecător, în sensul suspendării procesului şi sesizării Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, pentru a afla dacă se aplică sau nu decizia CCR în dosarele de fraude cu fonduri europene.

Vezi și știrea  Primăria Rucăr are datorii uriașe către constructori!

Un singur inculpat a fost condamnat, pe fond, în dosar

Pe 27 iunie 2018, Curtea Supremă a achitat, pe fond,  42 dintre cei 43 inculpaţi, în dosarul ”Consultanţa”. A fost condamnat doar Iulian Cioflan, la data săvârşirii faptelor director al Agenţiei de Implementare a Proiectelor de Dezvoltare a judeţului Argeş, la 2 ani, închisoare cu suspendare.
Deputatul Mircea Drăghici, Constantin Nicolescu – fostul președinte al Consiliului Județean, 38 de primari şi viceprimari de comune, un fost director executiv al Agenţiei de Implementare a Proiectelor Argeş şi două angajate ale unei firme de consultanţă au fost trimiși în judecată în noiembrie 2015 de către procurorii DNA Piteşti. În dosar s-a stabilit un prejudiciu total de aproape un milion de lei, reprezentând paguba adusă unui număr de 35 de unităţi administrativ-teritoriale prin încheierea unor contracte de consultanţă cu o firmă apropiată lui Mircea Drăghici.

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Data: 01.07.2026

1 EUR = 5.2438 LeiCreștere
1 USD = 4.6010 LeiCreștere
1 GBP = 6.0897 LeiCreștere
1 CHF = 5.6828 LeiScădere

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE