Două obiective locale din Vlădești, reamenajate de persoanele ce primesc ajutor social

Publicat pe : 29 octombrie 2018

Distribuie știrea

Două obiective importante din Vlădești au fost reamenajate prin efectuarea orelor de muncă în folosul comunității. S-a lucrat așadar la podul peste Râul Brătia și la căminul cultural din localitate.
Persoanele ce primesc ajutorul social au fost puse serios la treabă la Vlădești. Edilul Leonard Șerban a luat decizia ca cei ce beneficiază de acest sprijin din partea autorității locale, să depună efort în sprijinul comunității.

În acest fel, toți asistații sociali au fost scoși la muncă. Orele de muncă au fost efectuate întocmai, iar două obiective importante au fost reamenajate.
„Este adevărat, cu sprijinul persoanelor ce au de efectuat ore de muncă în folosul comunității am îmbunătățit două obiective importante ale comunei. Vorbim despre acest pod peste Râul Brătia, dar și despre aspectul interior al căminului cultural. Sunt mulțumit de cum au decurs lucrurile și chiar vreau să le mulțumesc oamenilor că au înțeles rolul lor” a spus edilul Leonard Șerban.A.I.

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Data: 30.06.2026

1 EUR = 5.2430 LeiScădere
1 USD = 4.5997 LeiCreștere
1 GBP = 6.0771 LeiCreștere
1 CHF = 5.6853 LeiScădere

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE