”Eminescu, poem cu poem” – de Alex Ștefănescu

Publicat pe : 15 ianuarie 2018

Distribuie știrea

# Lansare-eveniment la Biblioteca Județeană Argeș
Luni, 15 ianuarie, cu începere de la ora 16.00, Biblioteca Județeană Argeș vă invită să parcurgeți, în compania criticului literar Alex Ștefănescu, paginile recentului său volum, de rezonanță și anvergură, EMINESCU, POEM CU POEM. EMINESCU, POEM CU POEM este rodul unei activități de patru ani, de documentare și interpretare a textelor de referință din opera poetului național.

Miza volumului o reprezintă puterea de seducție a versului eminescian, capacitatea lui de a transmite, și astăzi, cu o acuratețe nealterată, emoții, idei, idealuri definitorii pentru lirica și pentru identitatea noastră. De luat în seamă și faptul că, în acest volum, criticul comentează părți substanțiale din poemele eminesciene sau chiar poeme întregi, de care, niciodată până la el, confrații nu s-au apropiat, cu intenția de a le desluși cu rigoare și bună-credință. Evenimentul marchează împlinirea a 168 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu.

Vezi și știrea  Măsură temporară privind Cetatea Poienari! Obiectivul turistic poate fi vizitat exclusiv în grupuri organizate!

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Cursul valutar nu este disponibil momentan.

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE