Este vremea faptelor bune! Acoperișul casei unei bătrâne a fost renovat la Turculești (Călinești)

Publicat pe : 6 decembrie 2021

Distribuie știrea

# Bătrâna, pe care vederea nu o mai ajută, l-a întrebat pe preotul satului: „de ce miroase a nou?!”

O nouă faptă – care ne pune pe gânduri – s-a petrecut în parohia de la Turculești (Călinești). Ne pune pe gânduri pentru că ne dăm seama că putem fi mai buni, că putem să ajutăm mai mult.

Un astfel de exemplu valorează, poate, mai greu decât fapta în sine. Vin Sărbătorile și, cu toții, ne putem schimba. Și să rămânem așa, mai buni…

Preot Cosmin Bologea: ”Dumnezeu caută întotdeauna mâini prin care să Își verse binecuvântările Sale. Tanti Ioana, ființa veșnică și plină de zâmbet din parohie, care a schimbat trei generații de preoți slujitori ai Bisericii din Turculești, e femeia care a tămâiat toți adormiții Parohiei dar și exemplu viu de om care prețuiește fiecare lucru mărunt și care își prețuiește casa ca fiind cel mai mare dar de la Dumnezeu. La prima vedere, o casă modestă, dar care se vrea înnoită de sărbători. Oameni cu suflet frumos s-au adunat și i-au făcut o bucurie. Am constatat ca nu dânsa are nevoie de noi, ci noi avem nevoie de Tanti Ioana. De ce? Ca să dobândim inimă milostivă… ca să dobândim simţământul împreună-pătimirii ….ca să faci Rai din ce ai…ca să simțim ajutorul Divin atunci când vrei să faci o faptă bună. Chiar dacă nu mai vede (din relatarea dânsei- a lăsat-o doar puțin vederea) măcar se bucură ca miroase a ceva nou în casă. Suntem împreună lucrători ai darurilor lui Dumnezeu. Mulțumim donatorilor și ostenitorilor care ne-au fost alături în acest proiect de schimbare a acoperișului.”.

Acțiunea continuă, în momentul de față, în interiorul locuinței, acolo unde este nevoie de reparații.

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Data: 30.06.2026

1 EUR = 5.2430 LeiScădere
1 USD = 4.5997 LeiCreștere
1 GBP = 6.0771 LeiCreștere
1 CHF = 5.6853 LeiScădere

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE