Eveniment dedicat eroilor neamului din Primul Război Mondial, la Stolnici

Publicat pe : 22 octombrie 2018

Distribuie știrea

Primăria și Consiliul Local Stolnici, au organizat, duminică,   21 octombrie 2018,  un eveniment dedicat eroilor neamului din Primul Război Mondial, în cadrul general al Centenarului Marii Uniri. Festivitățile au avut loc la Monumentul Eroilor din sat Stolnici, comuna Stolnici, după următorul program:
– Intonarea imnului de stat de către fanfară
– Te Deum și slujba de pomenire a eroilor

– Aprinderea flăcării Centenarului și depunerea coroanelor la Monumentul Eroilor
– Cuvânt de deschidere al evenimentului de către primar și alocuțiuni invitați
– Decernarea diplomelor centenare
– Program artistic susținut de elevii Școlii Gimnaziale „Constantin Bălăceanu Stolnici”
– Spectacol susținut de fanfară
– Semnarea   Acordului  de înfrățire și parteneriat dintre  Comuna Stolnici, Județul Argeș   cu comuna Boșcana, Raionul Criuleni, Republica Moldova
La eveniment au ținut să participe personalități județene precum președintele CJ Argeș, Dan Manu, vicepreședintele CJ Argeș, Ion Mânzână, senatorul Cristina Stocheci, președintele PSD Argeș, senatorul Șerban Valeca, directori ai instituțiilor de cultură, primarii localităților învecinate și mulți alții. Invitații de onoare au fost frații de peste Prut, din Raionul Criuleni, care au trăit și simțit la fel cu compatrioții din Stolnici această zi frumoasă!

Vezi și știrea  Adăpostul de câini fără stăpân - Mioveni te așteaptă!

 

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Data: 30.06.2026

1 EUR = 5.2438 LeiCreștere
1 USD = 4.6010 LeiCreștere
1 GBP = 6.0897 LeiCreștere
1 CHF = 5.6828 LeiScădere

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE