În perioada 2-15 iulie, Biblioteca Județeană Dinicu Golescu Argeș organizează, la Sala Tinerilor, expoziția Scriitori români în conștiința contemporanilor – Emil Gârleanu (5 ianuarie 1878-2 iulie 1914). Expoziția cuprinde cărți și reviste din colecțiile Bibliotecii Județene Argeș și este dedicată împlinirii a 100 de ani de la moartea marelui prozator, regizor, scenarist și jurnalist român.
Emil Gârleanu a fost un prozator, regizor, scenarist de film și jurnalist român. Fiul lui Emanoil Gârleanu, colonel și al Pulcheriei, născută Antipa. Începe
liceul la Iași în 1889 dar se retrage și se înscrie la Școala fiilor de Militari, unde devine coleg cu Jean Bart, apoi intră la Școala de Ofițeri de Infanterie, unde devine coleg cu Gheorghe Brăescu. A fost sublocotenent în armata română dar este exilat la Bârlad pentru activitatea sa publicistică, interzisă de regulamentul militar. A debutat la revista ieșeană „Arhiva” în 1900 cu schița Dragul mamei și cu poezia Iubitei sub pseudonimul Emilgar. A colaborat la revistele Arhiva, Evenimentul, Sămănătorul, Luceafărul, Albina, Convorbiri literare, Flacăra. Ulterior, a fost redactor la revista sămănătoristă „Făt-Frumos” și colaborator la „Convorbiri critice”. A participat activ la înființarea Societății Scriitorilor Români în 1908, al cărei președinte a fost între 1911-1912. Reprezentant de frunte al Semănătorismului. Foarte apreciat de Nicolae Iorga, căruia îi dedică volumul de debut, apoi devine discipol al lui Mihail Dragomirescu. A debutat cu volumul Bătrânii (1905), în care sunt evocați boieri de viță veche, patriarhali și visători, superiori lumii noi, burgheze, care i-a ruinat. Cel mai cunoscut volum a lui Emil Gârleanu este Din lumea celor care nu cuvântă (1910), în care a relatat întâmplări alegorice din viața gâzelor, păsărilor, animalelor și plantelor. Un alt volum, Nucul lui Odobac (1910), dezvoltă tot o temă semănătoristă: dispariția țărănimii patriarhale și a obiceiurilor tradiționale.
