„Fantezie printre anotimpuri” în viziunea Dariei Porumbel – expoziţie de grafică la Biblioteca Judeţeană Argeș

Publicat pe : 11 iunie 2024

Distribuie știrea

 

În perioada 12 – 29 iunie 2024, Biblioteca Județeană ”Dinicu Golescu” Argeș găzduiește expoziția de grafică ”FANTEZIE PRINTRE ANOTIMPURI” – a micuței artiste DARIA PORUMBEL. Vernisajul expoziției va avea loc miercuri, 12 iunie, la ora 18:00, în holul central al instituției, unde vor fi expuse pe simeze 45 de lucrări. Evenimentul va fi curatoriat de poeta – membră a Uniunii Scriitorilor din România – și realizatoarea TV, Denisa POPESCU-MARTIN.

 

În vârstă de 13 ani, Daria Porumbel este elevă în clasa a VI-a la Liceul de Arte ”Dinu Lipatti” din Pitești, aceasta fiind cea de-a doua expoziţie personală a tinerei și talentatei artiste, organizată la Biblioteca Județeană Argeș. De asemenea, Daria este câștigătoare a nenumărate concursuri de grafică și pictură, obținând diplome de participare și premii, printre care amintim: Premiul I la concursul “Vis de copil în casa bunicilor”, organizat de Consiliul Județean Suceava și Muzeul Național al Bucovinei (2020); Premiul I din partea Clubului Elevilor Mediaș, care a organizat concursul de creație plastică ”Fantezie și culoare în lumea copiilor”, pentru o lucrare realizată sub coordonarea d.nei profesor Dana Șandru (2020) și Premiul I în cadrul concursului ”Dialog cu timpul și lumea, ediția a VI-a”, București, secțiunea Desen / gimnaziu, pentru o lucrare aleasă de d.na profesor Nicoleta Georgiana Barbu (2024).

 

Vezi și știrea  RUBRICA LUI NEA MÎNDRUȚĂ

Într-un interviu pentru Edupedu.ro, Daria a povestit că mama a fost cea care a descoperit că desenul nu este doar talent, dar și o plăcere pentru ea, iar Anca Giura, profesorul său îndrumător, i-a dat încredere învățând-o să deseneze direct ”în pix cu gel și așa, din greșeli, putem să construim multe lucruri. Să transformăm o greșeală într-un element nou în desen”.

Daria Porumbel este unul dintre mulţii copii din Piteşti dotaţi cu talente şi abilităţi extraordinare, care fac performanţă în varii domenii. În artă plastică, pictură și grafică, în cazul de faţă.

«”Mi-am descoperit pasiunea pentru desen înainte să vin la Colegiul Național ”Dinu Lipatti”, pentru că eu desenez de la 3-4 ani. La grădiniță, eu fiind un copil foarte zglobiu, doamnele de acolo îmi dădeau o coală și creioane colorate și nu mă mai ridicam de acolo, pierdeam noțiunea timpului. Apoi părinții mi-au cultivat desenul. Mami și-a dat seama că nu e doar un talent, dar îmi și place să desenez. Întotdeauna m-a sprijinit și o face chiar și acum”», a declarat Daria Porumbel pentru Edupedu.ro.

 

ADRIAN COMAN

 

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Data: 30.06.2026

1 EUR = 5.2430 LeiScădere
1 USD = 4.5997 LeiCreștere
1 GBP = 6.0771 LeiCreștere
1 CHF = 5.6853 LeiScădere

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE