FC Argeș, cel mai bine, stă pe… magazin! Magazinul clubului joacă în prima ligă, formația – deocamdată se zbate în a doua

Publicat pe : 17 februarie 2020

Distribuie știrea

FC Argeș are propriul magazin de prezentare, promovare și vânzare. Acesta a fost inaugurat la sfârșitul anului trecut, după un război îndelungat dus pentru câștigarea dreptului de a folosi sigla FC Argeș. Clubul local intră, astfel, în elita formațiilor din țară care dețin magazine de prezentare. Produsele existente aici sunt atât pentru copii cu vârsta cuprinsă între 6-12 ani, dar și pentru adulți, mărimile fiind acoperitoare.

Pixuri, fanioane, desfăcătoare de capace, șepci, eșarfe, fulare, tricouri și multe alte produse, toate inscripționate cu însemnele alb-violet, pot fi cumpărate de iubitorii sportului rege.

 

Magazinul, organizat și pus la punct de o jurnalistă

Frumoasa și talentata noastră colegă Carmen Buliga este cea care s-a ocupat, în cele mai mici detalii, de locație. A dat și cu mătura, a dat și mâna cu primarul orașului, Cornel Ionică, prezent la inaugurare. Postează, neobosită, pe rețelele de socializare, pentru creșterea vânzărilor, pentru a face cunoscută inițiativa care, lăudabil, a primit, de la administrația locală, un spațiu ultracentral.
De pe aceleași rețele, am văzut câțiva dintre clienții care, negreșit, au dus – din păcate, numai magazinul – în prima ligă: deputatul USR, Ionuț Moșteanu, proaspătul vicepreședinte al CJ, Marius Nicolaescu. Lista este mult mai lungă, numeroase vedete din fotbal sunt, deja,  cumpărători fideli. Felicitări!

Vezi și știrea  O nouă zonă de recreere va fi amenajată în proximitatea Centrului Cultural Mioveni

 

 

 

 

 

 

 

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Data: 03.07.2026

1 EUR = 5.2359 LeiScădere
1 USD = 4.5875 LeiScădere
1 GBP = 6.1206 LeiCreștere
1 CHF = 5.6992 LeiCreștere

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE