Fostul deputat Mircea Drăghici, la Înalta Curte de Casație și Justiție

Publicat pe : 2 septembrie 2026

Distribuie știrea

# Acesta își încearcă ultima șansă pentru a nu plăti peste 800.000 lei – avere nejustificată!

An dificil pentru fostul deputat de Argeș, Mircea Gheorghe Drăghici. În luna iulie a anului trecut a fost înregistrat, la Curtea de Apel Pitești, dosarul pentru rejudecarea modului de dobândire a averii sale. Aici, reclamanți sunt Agenția Națională de Integritate și Statul Român – prin Ministerul Finanţelor Publice – DGRFP Ploieşti – Administrația Publică a finanțelor Argeș. În cauză a fost introdusă și soția sa, Georgiana Drăghici. Nici după strămutarea la Brașov, lucrurile nu au mers prea bine. Soții Drăghici își încearcă, acum, ultima șansă, la Înalta Curte de Casație și Justiție a României.

La închisoare, la Mioveni, pentru că a băgat mâna în banii partidului. Care erau de la statul român

Mircea Drăghici a fost condamnat, în alt dosar, la 5 de închisoare pentru utilizarea subvențiilor în alte scopuri decât acelea pentru care au fost acordate, în formă continuată, şi delapidare. Fostul deputat argeşean a fost găsit vinovat de folosirea a sute de mii de euro din subvenţiile acordate Partidului Social Democrat pentru a-şi cumpăra o vilă în Bucureşti şi o maşină de lux. Ulterior, pedeapsa lui a fost sporită cu un an, după ce Mircea Drăghici a recunoscut că, în calitate de trezorier al PSD sub conducerea lui Liviu Dragnea, a plătit, tot din banii partidului, vacanţe exotice de jumătate de milion de lei.

Rejudecare pentru controlul averii

În anul 2020, Agenția Națională de Integritate „a constatat existența unei diferențe nejustificate în cuantum de 1.184.547 lei și 15.600 euro, între averea dobândită și veniturile realizate” de către deputatul Mircea Drăghici, în timpul mandatului de deputat din legislatura 2016-2020. Ca urmare a fost sesizată Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curții de Apel Pitești, în vederea începerii acțiunii de control cu privire la modificările patrimoniale intervenite și veniturile realizate în perioada exercitării funcției de către Drăghici Mircea-Gheorghe.” La rejudecare, în cauză a fost introdusă și soția sa, Georgiana Drăghici. Cei doi au reușit strămutarea dosarului, de la Curtea de Apel Pitești, la Curtea de Apel din Brașov. Însă nici aici lucrurile nu au mers prea bine. Magistrații instanței amintite au hotărât, în această primăvară, următoarele:
”Tip solutie: Admite cererea
Solutia pe scurt: Admite sesizarea formulată de Comisia de cercetare a averilor de pe lângă Curtea de Apel Piteşti prin Ordonanţa nr. 1/29.06.2023 pronunţată în dosarul nr. 364/46/2020 împotriva persoanei cercetate DRĂGHICI MIRCEA GHEORGHE în contradictoriu cu Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov şi cu Agenţia Naţională de Integritate. Constată că persoana cercetată DRĂGHICI MIRCEA GHEORGHE a dobândit nejustificat suma de 979.140,5 lei şi, în consecinţă, obligă persoana cercetată la plata acestei sume în favoarea Statului Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, în termen de 60 de zile de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Cererea de recurs se va depune la Curtea de Apel Braşov – Secţia de contencios administrativ şi fiscal, sub sancţiunea nulităţii. Pronunţată astăzi, data de 06.03.2026, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Document: Hotarâre  40/2026  06.03.2026”

Vezi și știrea  ARDE bugetul la Ștefănești! 18.000 de lei din banii publici pentru două ore cu lăutari la Focul lui Sumedru!

Ultima șansă: Înalta Curte de Casație și Justiție a României

Așadar, fără câștig de cauză, deocamdată, pentru familia Drăghici, nici la Pitești, nici la Brașov. Cum însă mai exista această cale de atac, cei doi soți au folosit-o. Cererea de recurs a fost înregistrată, la 20 aprilie 2026, la ICCJ. Aici, după ce s-a stabilit că poate fi judecată cauza, a fost stabilit și termenul pentru judecarea fondului, pe 19 noiembrie 2026. Dată la care va fi dată hotărârea definitivă. În cazul (foarte probabil) în care lucrurile vor rămâne ca la Curtea de Apel Brașov, fostul deputat va avea la dispoziție 60 de zile pentru efectuarea plății.

 

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Cursul valutar nu este disponibil momentan.

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

Din ciclul: ”Chelului tichie de mărgăritar îi trebuie…” Ștefănești. Arteziană cu spectacol vizual, într-un cartier cu străzi ca după război, la inegalabilul preț de… peste 250.000 lei
Administrație
Administrație
Administrație

Din ciclul: ”Chelului tichie de mărgăritar îi trebuie…” Ștefănești. Arteziană cu spectacol vizual, într-un cartier cu străzi ca după război, la inegalabilul preț de… peste 250.000 lei

Într-un gest care demonstrează o prăpastie uriașă între agendă și nevoile reale ale cetățenilor, administrația locală din Ștefănești a aprobat…

TRIMITE O ȘTIRE