Gheorghe Drăgan, primarul comunei Lunca Corbului: „Urmează să semnez adeziunea pentru PSD”

Publicat pe : 4 aprilie 2016

Distribuie știrea

Primarul Gheorghe Drăgan se apropie de finalul celui de-al doilea mandat în fruntea comunei Lunca Corbului. De-a lungul celor opt ani de când conduce destinele acestei comune, Gheorghe Drăgan a reuşit să rezolve multe probleme de infrastructură cu care se confruntă această comunitate. Este vorba de canalizare, asfaltare, infrastructura de învăţământ, din cultură, din sănătate şi cea edilitară. Toate aceste domenii au cunoscut progrese semnificative în aceşti opt ani de mandat, pe care primarul Gheorghe Drăgan îi consideră cei mai productivi din punct de vedere al investiţiilor care s-au realizat în toate domeniile.

# Cea mai mare realizare pe care am avut-o în calitate de primar a fost DC 152.
– Despre aceste realizări şi despre proiectele sale, primarul Gheorghe Drăgan ne-a povestit într-un scurt interviu. Iată care sunt aceste realizări:
# Alimentare cu apă în satele Lăngeşti, Silişteni, Bumbuieni, finalizată în ianuarie 2015;
# Punct sanitar în satul Catane pe fonduri europene;
# Achiziţionarea unui buldoexcavator pe GAL în zona Găvanu-Burdea;
# Se lucrează pe drumul comunal 152 7 km de asfaltare. Sper ca la sfârşitul lunii aprilie să fie gata.
# Construirea unui pod peste râul Cotmeana în satul Pădureţi, investiţie de aproape 15 miliarde fără TVA. Tot la fel, la sfârşitul lunii aprilie sau cel târziu în luna mai să fie gata.
# Am depus canalizare pe fonduri europene în satele Mârghia de Jos şi Mârghia de Sus.
De asemenea, tot pe fonduri europene, pe Măsura 7.2., două drumuri Comunale, DC 153 ŞI DC 153 A.
# Cea mai mare realizare pe care am avut-o în calitate de primar a fost DC 152. Am muncit două mandate pentru a reuşi acest lucru. Dacă nu era OG 28 nu aveam nicio şansă să am atâţia bani la buget. Nici Consiliul Judeţean nu ar fi putut aloca această sumă. S-a încercat în toate modurile să reuşim. Drumul acesta a fost şi blestemat, pentru că s-a încercat şi prin SAPARD, pe fonduri europene, pe Măsura 3.2.2. Nu s-a putut realiza, pentru că era vorba de o sumă foarte mare de bani: în jur de 70 de miliarde cu TVA cu tot. Sunt multe investiţii cu care mă mândresc: baza sportivă, alimentarea cu apă în zona Lăngeşti-Silişteni-Bumbuieni, pentru că era o zonă defavorizată. Fântânile au secat şi nu era apă până la o adâncime de 40 de metri, până la pânza freatică. Nimeni nu investeşte bani în lucrări care nu sunt de folos cetăţenilor.
l Pentru viitor, am în vedere extinderea lucrărilor de canalizare în satele Lăngeşti, Silişteni, Bumbuieni şi Lunca Corbului. E un studiu de fezabilitate;
lTot pe fonduri europene depun proiectul pentru construirea unei grădiniţe, tot pe Măsura 7.2. Sper să intre la plată.
lAş vrea să mai fac un parc şi trotuarul de-a lungul DN-ului, şi pe-o parte şi pe alta, pentru că există un pericol cauzat de trafic. Oamenii merg la dispensar şi aş vrea un trotuar pe toată lungimea DN-ului 65.
Despre provocările şi dificultăţile întâmpinate în această perioadă, primarul Gheorghe Drăgan ne-a declarat: „Am reuşit să finalizez tot ce mi-am propus. Am avut o problemă la cele două proiecte de canalizare pe care le-am depus, pentru că operatorul eligibil Apă-Canal ne-a dat o adresă prin care spune că cele două sate nu însumează 2000 de locuitori. Am încercat să le explic că nicio comună nu are această cifră. În masterplan-ul care s-a făcut au fost favorizate nişte localităţi. Vă dau un exemplu: comuna Stolnici. Aici s-au trecut toate satele şi au ajuns la această cifră. Aşa puteau să facă şi aici. S-ar putea să pierd proiectul din această cauză, să-l considere neeligibil”.

Vezi și știrea  Șoc (și groază) la PNL Argeș! Mulți primari o regretă pe Alina Gorghiu!

„Am fost «curtat» de toate partidele”

În legătură cu campania electorală care va urma şi despre zvonul că primarul Drăgan va trece la PSD, acesta a afirmat: „Am fost «curtat» de toate partidele. Sunt în negocieri cu PSD. Luni s-ar putea să semnez adeziunea pentru PSD şi să mă învestească în funcţia de preşedinte al organizaţiei PSD Lunca Corbului. Până acum, preşedinte al acestei organizaţii a fost Veron Bădescu, care nu va renunţa la politică şi va  rămâne consilier. O să fac o echipă nouă de consilieri. Viceprimarul va rămâne acelaşi. Am considerat că este mai bine pentru localitate şi pentru liniştea mea sufletească. Am vrut să stau mai liniştit în această perioadă.
Sabina DIACENCO

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Data: 30.06.2026

1 EUR = 5.2430 LeiScădere
1 USD = 4.5997 LeiCreștere
1 GBP = 6.0771 LeiCreștere
1 CHF = 5.6853 LeiScădere

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE