Guvernul a aprobat comasarea Universităţii Politehnica Bucureşti cu Universitatea din Piteşti!

Publicat pe : 29 mai 2023

Distribuie știrea

 

În şedinţa de Guvern de miercuri, 24 mai, a fost aprobat proiectul de lege privind înfiinţarea unei noi instituţii de învăţământ superior – Universitatea Naţională de Ştiinţă şi Tehnologie Politehnica Bucureşti, instituţie realizată în urma fuziunii prin comasare a Universităţii Politehnica din Bucureşti cu Universitatea din Piteşti.

Pentru realizarea proiectului de fuziune prin comasare, cele două instituţii de învăţământ superior au în vedere, între altele, realizarea următoarelor deziderate:

mobilizarea ecosistemelor locale şi regionale, precum şi dezvoltarea de parteneriate solide cu organizaţii de cercetare, actori din domeniul inovării, finanţatori şi agenţi economici şi sociali, autorităţile locale, regionale şi naţionale; dezvoltarea infrastructurii şi adoptarea de noi instrumente pedagogice pentru a oferi experienţe de învăţare flexibile şi de scurtă durată care să pregătească tinerii pentru mediul economico-social, într-o piaţă a muncii aflată în continuă schimbare, care trebuie să răspundă provocărilor globale actuale; sporirea capacităţii de inserţie profesională; utilizarea în comun a resurselor, de tipul structuri, laboratoare, platforme, precum şi a altor componente organizatorice în scopul îmbunătăţirii gestionării şi eficienţei acestora; eficientizarea utilizării activelor universitare şi a resurselor financiare, precum şi pentru reducerea cheltuielilor; sporirea atractivităţii la nivel naţional şi internaţional şi pentru oportunităţi extinse de predare şi cercetare; valorificarea oportunităţilor de a întreprinde activităţi de colaborare internaţionale, se arată în expunerea de motive, potrivit Stiripesurse.ro.

 

Vezi și știrea  Încep probele scrise la Bacalaureat

 

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Data: 30.06.2026

1 EUR = 5.2430 LeiScădere
1 USD = 4.5997 LeiCreștere
1 GBP = 6.0771 LeiCreștere
1 CHF = 5.6853 LeiScădere

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE