”Îmi doresc, în 2018, o implicare mai mare a Consiliului Județean pentru infrastructura localității

Publicat pe : 19 februarie 2018

Distribuie știrea

# Declară Emilian Ciolan, primarul comunei Dârmănești
Primarul comunei Dârmănești, Emilian Ciolan, este o persoană directă, incomodă chiar atunci când vine vorba de bunul mers al localității pe care o păstorește. Prin politici bine orientate, speculând apropierea de gigantul Dacia-Renault, edilul șef din Dârmănești a reușit atragerea de investitori importanți, investitori care au dus aproape de zero rata șomajului, iar pe de altă parte varsă contribuții financiare importante în bugetul local. ”Pe un teren din Valea Nandri se va ridica, cât de curând, o fabrică de componente pentru uzinele electrocasnice de la Găești, iar fabricile deja existente, Sealynx și MPO se extind, fiind, deja, în campanie de angajări. Toate sunt întreprinderi serioase, unde localnicii își pot găsi un loc de muncă stabil și destul de bine plătit”, ne-a declarat Emilian Ciolan.

Totodată, deși administrația locală se implică atent, edilul șef speră în implicarea mai mare a Consiliului Județean în ceea ce privește tronsoanele de drumuri județene din arealul propriu: ”Dacă pentru drumurile și ulițele comunale am găsit soluții și încercăm în ritmul în care putem să le oferim oamenilor confortul pe care și-l doresc, din păcate, nu avem voie, conform legii, să intervenim de drumurile județene. Există pe lista investițiilor pentru anul viitor a Consiliului Județean, drumul din Valea Nandrii, în lungime de 5 km, care face legătura cu localitatea Coșești. Ar însemna mult pentru localnici ca acest tronson să fie modernizat”.
În 2017, din fonduri proprii sau atrase, primăria Dârmănești a reușit să îndeplinească multe din proiectele pe care și le-a propus:
”Am reușit să continuăm campania de asfaltare cu Drumul lui Chiș, să modernizăm școala de la Valea Nandrii, să amenajăm ziduri de recompartimentare, conform normelor ISU, pentru școala de la Piscani, să instalăm un sistem ultraperformant de deferizare și demanganizare la sistemul de alimentare cu apă de la Valea Nandrii. Am depus solicitări pentru obținerea fondurilor guvernamentale pentru achiziționarea unor stații asemănătoare și pentru satele Negreni, Piscani și Dârmănești, pentru ca și locuitorii de aici să beneficieze de apă la aceeași parametrii. Concomitent, am depus un proiect și pentru realizarea sistemului de canalizare la Piscani. Nu în ultimul rând, trebuie să amintim că am solicitat suma necesară și pentru realizarea Planului de Urbanism General, fără de care nu putem face investiții majore în localitate”, declară primarul Emilian Ciolan.
Preocupările rămân constante și privind implicarea edililor în scăderea ratei șomajului. Așa cum ne-a mai declarat și anterior domnul primar, ”în Dârmănești, numai cine nu vrea nu are un loc de muncă!..” Laurențiu STOICA

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Data: 30.06.2026

1 EUR = 5.2430 LeiScădere
1 USD = 4.5997 LeiCreștere
1 GBP = 6.0771 LeiCreștere
1 CHF = 5.6853 LeiScădere

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE