În această săptămână ar putea fi montat aparatul PCR în noul laborator al Spitalului Județean

Publicat pe : 4 mai 2020

Distribuie știrea

Luni, 27 aprilie, a avut loc deschiderea ofertelor în cadrul procedurii derulată de Spitalul Județean de Urgență (SJU) Pitești pentru achiziția unui Sistem Real-Time PCR și kit pentru detecția COVID – 19. Au fost înscriși în SEAP trei ofertanți, însă, la momentul deschiderii ofertelor, a rămas o singură ofertă depusă, care a fost declarată admisibilă.

Astfel, pe 29 aprilie, conducerea SJU Pitești a semnat contractul, iar aparatul urmează să fie adus și montat de firma câștigătoare –  Antisel RO, societate reprezentată de Stergios Nikolaos Karamitros. Valoarea totala estimată a contractului se ridică la peste 840.000 lei, fără TVA.
„Ieri dimineață (n. r. miercuri, 29 aprilie) am terminat toată documentația de semnat. Am promisiunea că în maxim 10 zile ar trebui să fie montat. Este un laborator întreg, sunt multe aparate care trebuie legate cap la cap, un circuit care trebuie făcut”, ne-a precizat dr. Tiberiu Irimia, managerul interimar de la Spitalul Județean.
Firma câștigătoare ar urma să aducă la Pitești noul aparat la sfârșitul acestei săptămâni sau cel târziu la începutul săptămânii viitoare. „În ședința pe care am avut-o cu domnul doctor Manu mi s-a spus că este o firmă serioasă. Sper să se țină de caietul de sarcini și în 10 zile să avem aparatul montat. Din punctul meu de vedere testarea este cheia reușitei. Personalul medical trebuie să intre deja în a doua tură de testare. Testarea ideală ca să fii convins că toată lumea este sănătoasă în spital trebuie să o faci la două săptămâni.  (…) Am angajați care de la începutul crizei nu au făcut nicio data testul, e foarte grav ce s-a întâmplat. În  noua procedură pe care am făcut-o împreună cu domnul doctor Frătoaica, testul este obligatoriu pentru personal și pentru toți pacienții internați… Pentru toată lumea este important că personalul este sănătos și că ne bazăm pe ei. Dacă transformăm Județeanul în COVID, ne-am nenorocit!”, a mai adăugat dr. Irimia.

Vezi și știrea  Proiecte importante, la Pitești, nu pot fi recepționate din cauza lipsei documentelor

Au fost finalizate lucrările de amenajare a spațiului în care va funcționa laboratorul de testare pentru coronavirus

De asemenea, spațiul în care va funcționa laboratorul biologic destinat procesării de teste pentru detecția COVID-19 a fost modernizat. Pe 30 aprilie, în prezența conducerii CJ Argeș a avut loc recepția lucrărilor. Spațiul, situat în zona Eremia Grigorescu din Pitești, se află în administrarea Consiliului Județean Argeș și va fi dat în folosință Spitalului Județean de Urgență Pitești pentru punerea în funcțiune a sistemului de testare Real-Time PCR, achiziționat de unitatea sanitară prin cofinanțare de la Consiliul Județean Argeș (505.000 lei) și prin fonduri de la Ministerul Sănătății (495.000 lei).
Lucrările au constat în modernizarea și reamenajarea în totalitate a spațiului pentru pregătirea instalării întregului Sistem de testare Real-Time PCR, a aparatului și a celorlalte echipamente conexe, fiind respectate condițiile și circuitele impuse de specialiști. Lucrările au fost executate de Regia de Administrare a Domeniului Public și Privat al Județului Argeș, costurile, în valoare de 215.000 lei, fiind suportate integral din bugetul CJ  Argeș.
A.V.

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Data: 03.07.2026

1 EUR = 5.2359 LeiScădere
1 USD = 4.5875 LeiScădere
1 GBP = 6.1206 LeiCreștere
1 CHF = 5.6992 LeiCreștere

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE