În Bascov, se amenajează un parc de aventură în satul Prislop

Publicat pe : 17 iulie 2017

Distribuie știrea

Parcurile de aventură au devenit în ultimii ani una dintre modalităţile preferate ale românilor de petrecere a timpului liber. Este, practic, varianta modernă a căţăratului în copaci, de această dată în cadru organizat şi cu riscuri reduse la minimum. Un astfel de parc este pe cale să se deschidă şi în comuna Bascov, mai exact în satul Prislopu Mic, în zona străzii Aleea Constantinescu.

Aici, un investitor din Giurgiu a achiziţionat recent un teren, apoi a mai închiriat un altul, obţinând astfel o suprafaţă de cinci hectare, pe care şi-a propus să amenajeze mai multe trasee, atât pentru adulţi, cât şi pentru copii.
Tiroliene, butuci suspendaţi, platforme, poduri, scări – toate interconectate între copaci, în mai multe traseee cu grade diferite de dificultate vor fi amplasate în noul parc  de aventură de la Bascov.
– trasee mov – pentru copiii sub 8 ani; acestea au un sistem de securitate fără manipularea carabinierelor, pentru maximum de siguranţă;
–  trasee galbene – pentru copiii de la 8 ani împliniţi şi pentru începători, care nu depăşesc 3 metri înălţime;
–  trasee verzi – care sunt uşoare, unde vă puteţi obişnui cu înălţimea jocurilor, care nu depăşesc 6 metri;
–  trasee roşii care cer deja energie, forţă şi tehnică; pe aceste trasee avem parte de adrenalină la maxim.
Reprezentanţii societăţii care investeşte în parcul de aventură de la Bascov sunt pe ultima sută de metri cu obţinerea avizelor, astfel că nu va trece mult timp şi vom avea parte de distracţie şi adrenalină chiar în localitatea noastră. Dincolo de faptul că bascovenilor li se oferă o nouă modalitate de petrecere a timpului liber, nu trebuie omise beneficiile unei astfel de investiţii pentru localitatea noastră.
Atuul proiectului constă în faptul că poate crea un pol de interes turistic care să atragă în fiecare an mii de turişti, nu numai din Argeş, ci şi din ţară, fără distrugeri şi influenţe negative asupra mediului.

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Data: 30.06.2026

1 EUR = 5.2430 LeiScădere
1 USD = 4.5997 LeiCreștere
1 GBP = 6.0771 LeiCreștere
1 CHF = 5.6853 LeiScădere

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE