În curând în librării! ”Pitești 630. Memento” – un nou volum marca PETRE POPA

Publicat pe : 30 septembrie 2020

Distribuie știrea

În curând, în librării, un nou volum al profesorului universitar doctor Petre Popa. Un tom cu fotografii, în scris, din istoria Cetății.
La 20 mai 2018, am evocat 630 de ani, care amintesc atestarea documentară medievală certă a localității Pitești (20 mai 1388), hrisov datorat voievodului Țării Românești, Mircea cel Bătrân (1386-1418), evenimentul secular fiind integrat, special, programului activităților consacrate sărbătoririi Centenarului unirii tuturor provinciilor autohtone tradiționale (1918-2018), precum și consemnării Semicentenarului acordării prerogativelor municipale, pentru reședința Argeșului contemporan (1968-2018).

Asemenea repere temporale oferă istoricului Petre Popa, cunoscut universitar, posibilitatea să dedice lectorilor, interesați de evoluția Cetății, volumul Pitești 630. Memento. Istorie. Economie. Cultură. Urbanism (2018), variantele anterioare elaborându-se în 1983, respectiv 2008.
Cartea prezintă, cronologic, din cele mai vechi timpuri, până astăzi, fără conotații partizane, numeroase realizări umane și evenimente citadine, specifice geografiei noastre comunitare, notifică multiple informații demografice și din domeniul ocrotirii sănătății, comentează indicatori productivi, particularități arhitecturale, constructive, edilitare, enunță aspecte religioase, juridice, militare, artistice, sportive, financiare, tipografice, intersectează modalitatea adaptării la provocările generaliste, naționale sau continentale.
Paginile completează conținutul tomurilor privind ritmurile perimetrului citat, elaborate, de autor, împreună cu Paul Dicu (1926-2008) și Silvestru Voinescu (1935-2005), ori alți colaboratori, ceea ce favorizează consolidarea preocupărilor Școlii enciclopedice de la Pitești, strategie lansată după anul 2000.

Vezi și știrea  Măsură temporară privind Cetatea Poienari! Obiectivul turistic poate fi vizitat exclusiv în grupuri organizate!

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Cursul valutar nu este disponibil momentan.

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE