Se împlinesc, zilele acestea, 25 de ani de la Revoluția din 1989. Ani marcați de schimbări, unele dramatice, unele fericite, însă schimbări. România și-a urmat, deși pe drumuri pline de gropi, calea europeană, a intrat în NATO și în UE. Avem comisari europeni, televizoare color, mașini străine, magazine pline cu mâncare. Dar avem și șomaj, sărăcie, coloși industriali prăbușiți. Avem de toate. Și, slavă cerului, unii mai au și memorie. Și recunoștință pentru cei căzuți atunci, în zilele cruntului Decembrie 1989, sub gloanțe. Încă nu se știe cine a tras. Poate nu se va ști niciodată. Eroii trebuie însă cinstiți
și onorați, numele lor trebuie săpat într-o piatră a conștiinței. Mai jos, spre veșnică luare aminte, numele celor căzuți atunci, pentru viața noastră de acum. Precizăm că materialul de față a fost realizat din inițiativa prof.univ.dr. Petre Popa
# BURCEA, Marinel (Pârvu Roșu, Costești, Argeș, 8 noiembrie 1968 – Timișoara, 23 decembrie 1989). Erou-Martir al Revoluției române din decembrie 1989. Militar în termen, Unitatea Militară 01926, Timisoara. Rănit grav in timpul confruntărilor de stradă, decedat, Spitalul Județean Timișoara. Înhumat, Cimitirul Parohiei Broșteni, Costești, Argeș. Recunoașteri postume naționale. Gradul de sublocotenent post-mortem, Certificat de Erou-Martir. Monument memorial, Pârvu Roșu, Costești, Argeș.
# CÂRSTEA, Silu (Budişteni, Leordeni, Argeş, 22 iulie 1956 – Vişina, Dâmboviţa, 23 decembrie 1989). Erou-Martir al Revoluţiei Române din decembrie 1989. Mecanic de bord, Compania TAROM, Bucureşti. Decedat în urma prăbuşirii avionului AN24, cursa Cargo Bucureşti-Belgrad, doborât de la sol. Recunoaştere postumă naţională, Certificat de Erou-Martir.
# CIOBANU, Emanoil (Moşteni, – Greci, Boţeşti, Argeş, 11 noiembrie 1950 – Bucureşti, 23 decembrie 1989). Erou-martir al Revoluţiei române din decembrie 1989. Sergent major, Unitatea Militară M 02210, Bucureşti. Conducător auto, transport special, împuşcat mortal, zona Spitalului Militar, Bucureşti. Înhumat, Cimitirul Parohiei Moşteni-Greci, Boţeşti, Argeş. Recunoaşteri postume naţionale: sublocotenent post-mortem, Certificat de Erou-martir.
# CONSTANTINESCU, Costel (Mihăeşti, Argeş, 2 iulie 1967 – Braşov, 23 decembrie 1989). Erou-Martir al Revoluţiei române din decembrie 1989. Student, Facultatea de Tehnologia şi Industializarea Lemnului, Braşov. Împuşcat mortal în timpul manifestărilor de stradă antitotalitare din Braşov. Înhumat, Cimitirul Flămânda, Câmpulung, Argeş. Recunoaştere postumă naţională, Certificat de Erou-martir Nr. 2607, din 27 decembrie 1989.
# CORDAŞ, Benone Andrei (Coşeri, Căteasca, Argeş, 28 iunie 1967 – Bucureşti, 23 decembrie 1989). Erou-Martir al Revoluţiei române din decembrie 1989. Liceul Industrial Nr. 8/Grupul Şcolar Industrializarea Lemnului, Piteşti (1985). Caporal, Unitatea Militară 02374, Bucureşti. Împuşcat mortal, misiune specială pe Şoseaua Antiaeriană, Bucureşti, 23 decembrie 1989. Înhumat, Cimitirul Parohiei Coşeri, Căteasca. Recunoaşteri postume naţionale. Avansat la gradul de sublocotenent, Certificat de Erou-martir Nr. 2117, din 16 mai 1991.
# ION, Florea (Siliștea, Căteasca, Arges, 24 august 1928 – Bucuresti, 24 decembrie 1989). Mic proprietar funciar, tehnician, Erou Martir, Revoluția Română din decembrie 1989. Activitate profesională, Întreprinderea de Transport, București. Participant la evenimentele din Capitală, din decembrie 1989. Împușcat mortal Cartierul Chitila, decedat, Spitalul Giulești, București.
# MIHAI, Mihail Gh. (Topoloveni, Argeş, 23 noiembrie 1967 – Bucureşti, 23 decembrie 1989). Erou-martir al Revoluţiei Române din decembrie 1989. Liceul Industrial, Topoloveni, Argeş (1985). Militar în termen, Comandamentul Infanteriei, Bucureşti. Împuşcat mortal, sediul unităţii (23 decembrie 1989). Înhumat, Cimitirul Parohiei Ortodoxe Ţigăneşti, Topoloveni. Onoruri postume:
Avansat sublocotenent; declarat Erou-martir al Revoluţiei, Certificat Nr. 1239, din 1991; înmormântat cu gardă militară.
# MILOIU, Georgeta – Câmpulung;
# PANDELE, Radu Anton (Recea, Argeş, 11 august 1939 – Bucureşti, 24 decembrie 1989). Gestionar, piaţa „Fortuna”, Bucureşti. Împuşcat în abdomen, zona Televiziunii Române, 24 decembrie 1989, decedat în sala de reanimare a Spitalului de Urgenţă „Floreasca” după ce a fost împuşcat a doua oară.
# PETRE, Ion – Mozăceni;
# POPESCU, Gabriela (Călineşti, Argeş, 29 septembrie 1968 – Bucureşti, 23 decembrie 1989). Muncitoare, Cooperativa „Cartonajul” Bucureşti, studentă. Împuşcată în cap în zona Sala Palatului, Bucureşti. Declarată Erou martir al Revoluţiei.
# STAN, Constantin (Costeşti, Argeş, 15 ianuarie 1933 – Bucureşti, 24 decembrie 1989). Funcţionar public. Activitate specializată în Capitală. Participant la Revoluţia Română din decembrie 1989, la Bucureşti, împuşcat mortal, Şoseaua Măgurele. Titlul de Erou-Martir.
# STAN, Valerian Gh. (Stroeşti, Musăteşti, Argeş, 16 ianuarie 1938 – Otopeni, Bucureşti, 23 decembrie 1989). Lucrător industrial, electro-mecanică. Activitate în domeniu: unităţi specializate din Curtea de Argeş, Bucureşti, Aeroportul Otopeni. Implicat în evenimentele protestatare din decembrie 1989 pe traseul rutier Bucureşti-Otopeni, împuşcat mortal, împreună cu alţi 13 pasageri. Înhumat în satul natal. Titlul de Erou – Martir al Revoluţiei Române.
# STOIAN, Victor Gh. (Râca, Argeş, 30 septembrie 1965 – Braşov, 26 decembrie 1989). Muncitor industrial, construcţii, unităţi economice din Braşov. Implicat în evenimentele protestatare din decembrie 1989, rănit mortal, zona Fabrica de Şuruburi din localitate. Decedat, după operaţie, Spitalul Judeţean de Adulţi. Înhumat la Braşov.
# STUPARU, Florin P. (Piteşti, Argeş, 17 februarie 1956 – Sibiu, 22 decembrie 1989). Ofiţer de carieră, poliţie, căpitan Liceul Nicolae Bălcescu/Colegiul Ion C. Brătianu, Piteşti (1974), Şcoala Superioară de Miliţie, Bucureşti (1978). Activitate specializată în domeniu, Serviciul de Pază şi Ordine, Miliţia Sibiu (1978-1989). Implicat în confruntările armate pe timpul Revoluţiei Române din decembrie 1989 la Sibiu. Împuşcat mortal, Unitatea Militară 01512. titlul de Erou – Martir, maior post-mortem.
# TRĂISTARU, Daniel G. (Râmnicu Vâlcea, 28 noiembrie 1960 – Bucureşti, 10 ianuarie 1990). Erou martir al Revoluţiei române din decembrie 1989. Funcţionar public. Stabilit la Domneşti, Argeş. Activitate specifică în localităţi limitrofe. Caporal, Unitatea Militară 02650, Bucureşti. Rănit grav, 2 ianuarie 1990, zona Televiziunii Române. Decedat, Spitalul de Urgenţă, Bucureşti. Înhumat, Râmnicu Vâlcea. Avansat, sublocotenent post-mortem. Certificat de Erou-martir Nr. 953, din 1991.
# TUŢĂ, Romeo Vasile Gh. (Piteşti, Argeş, 30 ianuarie 1970 – Bucureşti, 22 decembrie 1989). Electronist. Liceul de Matematică şi Fizică Nr. 1/Colegiul Alexandru Odobescu, Piteşti (1988). Militar în termen, Unitatea Militară 01026, Drumul Taberei, Bucureşti. Misiune specială, zona centrală urbană, căzut la datorie, împuşcat mortal (22 decembrie 1989). Transportat la Spitalul Vitan-Bârzeşti, identificat ulterior (27 decembrie 1989). Înmormântat cu onoruri militare, Cimitirul Civil Sfântul Gheorghe, Piteşti (30 decembrie 1989). Titlul de Erou-Martir al Revoluţiei Române (17 mai 1991), sublocotenent post-mortem. Eponimie: stradă în municipiul Piteşti, Cartierul Războieni.
# VLĂSCEANU, Mircea V. (Călineşti, Muscel, 11 iunie 1946 – Piteşti, Argeş, 24 decembrie 1989). Lucrător industrial. Studii liceale în Piteşti (1964). Activitate productivă, Întreprinderea de Piese Auto/Întreprinderea de Autoturisme, Colibaşi/Mioveni, Argeş (1964-1989). Implicat în evenimentele revoluţionare din decembrie 1989, la Piteşti. Împuşcat mortal, zona Spitalul Judeţean de Adulţi Argeş (24 decembrie 1989). Titlul de Erou-Martir al Revoluţiei Române (28 octombrie 1991).
Materiale extrase din Enciclopedia Argeșului și Muscelului, vol. I-IV. Cele patru volume
pot fi consultate și descărcate de pe siteurile www.muzeul-judetean-arges.ro, www.bjarges.ro, www.muzeulgolesti.ro,
www.atitudineinarges.ro
