Personalitate puternică în viața publică, profesoara Florica Constantinescu a intrat în istoria învățământului argeșean printr-o activitate cultural-educativă deosebită, pornită din convingerea unui dascăl care își urmează menirea. Absolventă a Universității C.I. Parhon din București, Facultatea de Filologie, Secția de Limbă și Literatură Română, așa cum atestă Diploma din 12 ianuarie 1955, urmată de Atestatul de Profesor din 15 septembrie 1956, Florica Constantinescu, născută Călugărescu, căsătorită cu inginerul Gheorghe Constantinescu, a înțeles că are de îndeplinit o nobilă misiune căreia trebuie să i se consacre: aceea de a lumina conștiința tinerei generații.
A funcționat ca profesor la Școala Normală de Învățătoare Alexandru Odobescu, Pitești, unde a fost și director adjunct, apoi la Liceul/Colegiul Alexandru Odobescu, Pitești. În 1956 s-a mutat la Liceul/Colegiul Zinca Golescu, instituție în care a funcționat până la pensionare. A fost responsabilă de cerc pedagogic ani de zile, profesor, gr. I, elevii săi obținând rezultate deosebite la examene și concursuri de admitere, olimpiade școlare, după cum dovedesc documentele de arhivă. Împreună cu profesoarele Livia Popa, Eftimia Floarea, Radiana Grecu și coordonatorul, profesorul Augustin D. Stoenescu, a lansat ”Sânziana”, publicație a elevilor Liceului Zinca Golescu, distinsă cu Premiul I în anii 1970 și 1981, la Concursul Național al Revistelor Școlare.
Desigur, informațiile cu un caracter oficial sunt multe, pentru că a desfășurat o activitate prodigioasă, recunoscută în plan local și național. Dar importantă este imaginea de suflet pe care profesoara de excepție Florica Constantinescu a lăsat-o în memoria afectivă a acelora care au cunoscut-o. Ne-am întâlnit acum o jumătate de secol, nu într-o cancelarie, ci într-o clasă la Liceului/Colegiului Alexandru Odobescu,a cărui elevă devenisem. O viață de om a trecut de atunci. Am simțit că m-a atras definitiv, exercitând asupra mea o influență covârșitoare, marcându-mi drumul și formația profesională, fiindu-mi alături sinceră, corectă, întâi profesoară-dirigintă, apoi prietenă rară. Eram atrasă de personalitatea sa, de înalta pregătire profesională.
Frumoasă, înaltă, cu păr castaniu și privire senină, mereu elegantă, distinsă, profesoara Florica Constantinescu făcea parte din crema inteligenței din această urbe, alături de alți mari profesori ai generației sale: George Aman, Nicolae Spinei, Paul Popescu, Livia Popa, Cecilia Petrescu, Maria Nicolae, Viorica Rotăreasa – trecuți în eternitate. Ceea ce făcea era artă, nu predare. Strecura în sufletul elevilor fiorul înalt al orelor de română. S-a născut să fie profesoară.Merite atestate de Diploma de Recunosștere, de Diploma de Mulțumire Publică acordată în semn de prețuire și admirație pentru întreaga activitate didactică, acordată de MECT, Inspectoratul Școlar Județean Argeș, în 2008, după ani de pensionare! Acestora li se adăuga Medalia de Profesor Evidențiat și Medalia Muncii, ultima acordată prin Decretul nr. 259 din 28 iunie 1972, de către Consiliul de Stat.
A fost modelul meu de dascăl și, după mama, un model de viață. Aș dori ca tinerii din societatea actuală să aibă un astfel de model, să se bucure de prezența unor oameni mari, cum au fost mentorii mei.
A plecat, în 2015, într-o toamnă liniștită și într-o zi de sărbătoare – Înălțarea Sfintei Cruci – îndreptându-se undeva, cine știe unde, spre îngerii universului, lăsându-ne triști și obligați să acceptăm temporara despărțire.
Mai presus de profesoara exemplară, de mama și de soția devotată, Florica Constantinescu a fost un om deosebit.
Prof. Renata Alexe
