În noiembrie, Constantin Istrătescu se întoarce în sala de judecată

Publicat pe : 2 septembrie 2019

Distribuie știrea

Pe 14 noiembrie, la Curtea de Apel Pitești, începe judecarea apelului în dosarul în care Constantin Istrătescu, președintele Asociației Județene a Vânătorilor și Pescarilor Argeș, este acuzat de braconaj cinegetic. Acesta și alți doi angajați ai instituției, inginerii Horia Tănase și Sorin Bulimac, au primit, pe fond, pedepse cu suspendare.
Istrătescu a primit o pedeapsă de un an cu suspendare, pe un termen de încercare de doi ani, Horia Tănase – un an şi şapte luni, cu suspendare (pe un termen de încercare de doi ani), iar Sorin Bulimac – un an şi patru luni cu suspendare (pe un termen de încercare de doi ani).

Dacă hotărârea va rămâne definitivă și în urma apelului, cei trei își vor pierde funcțiile deținute la AJVPS Argeș. Judecătoria Pitești le-a interzis inculpaților, pe durata termenului de supraveghere, drepturile de a mai exercita funcția de care s-ar fi folosit pentru săvârșirea infracțiunii.
De asemenea, cei doi ingineri de la AJVPS Argeș, cercetați în dosar alături de șeful Istrătescu, vor presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile. Dacă va fi păstrată hotărârea instanței de fond, Horia Tănase va presta muncă în folosul comunității în cadrul Primăriei Piteşti ori în cadrul Primăriei Mărăcineni, iar Sorin Bulimac în cadrul Primăriei Curtea de Argeş ori în cadrul Primăriei Băiculeşti.
Atât cei trei inculpați, cât și Parchetul Judecătoriei Pitești, respectiv Asociația Județeană a Vânătorilor și Pescarilor Argeș au atacat cu apel decizia instanței de fond. Primul termen al procesului a fost stabilit pe 14 noiembrie, la Curtea de Apel Pitești.
Reamintim că problemele au început pentru inculpați după ce, în sezonul de vânătoare 2016-2017, șeful AJVPS Argeș, împreună cu ceilalți doi angajați, ar fi eliberat autorizaţii de vânătoare la porci mistreţi care au depăşit cota de recoltă aprobată, la nivel de gestionar, cu 30 de exemplare. Valoarea prejudiciului creat în dauna Ministerului Apelor și Pădurilor este de 23.400 euro.
A.V.

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Data: 30.06.2026

1 EUR = 5.2430 LeiScădere
1 USD = 4.5997 LeiCreștere
1 GBP = 6.0771 LeiCreștere
1 CHF = 5.6853 LeiScădere

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE