Încă o școală din Pitești intră în reabilitare termică, finanțată prin fonduri nerambursabile!

Publicat pe : 15 septembrie 2025

Distribuie știrea

La sfârșitul săptămânii trecute, Municipiul Pitești a semnat contractul de proiectare și execuție pentru proiectul „Reabilitare termică Școala Gimnazială Nicolae Iorga”, cu o valoare totală de 3.820.745,63 lei (fără TVA). Proiectul este finanțat în cadrul Programului privind creşterea eficienţei energetice şi gestionarea inteligentă a energiei în clădirile publice, derulat de către Administrația Fondului pentru Mediu.

Contractul are o durată de 18 luni, dintre care 15 luni sunt alocate execuției lucrărilor. Executantul este asocierea DELTA TERMO CONSTRUCT 1999 SRL (lider) – MODVEST CONSTRUCT 2000 SRL, cu subcontractanții ELCAS SYSTEMS 2001 SRL și PROTERMGAZ SOLUTIONS SRL.

Proiectul urmărește creșterea eficienței energetice și îmbunătățirea condițiilor de studiu pentru elevii și cadrele didactice ale unității de învățământ.

Lucrările prevăzute includ:

• reabilitarea termică a elementelor de anvelopă a clădirii;

• montarea tâmplăriei exterioare din PVC;

• reabilitarea termică a planșeului peste pod;

• modernizarea sistemelor de încălzire;

• reabilitarea sistemului de apă caldă de consum;

• modernizarea instalațiilor electrice;

• instalarea unor sisteme alternative de producere a energiei electrice pentru consum propriu;

• montarea unui sistem de ventilare mecanică cu recuperare de căldură, pentru îmbunătățirea calității aerului interior.

Prin implementarea acestor lucrări, clădirea școlii va beneficia de un consum redus de energie și de un confort termic sporit, asigurându-se totodată respectarea standardelor actuale de eficiență energetică.

Primăria Municipiului Pitești continuă astfel programul de modernizare a infrastructurii educaționale, cu obiectivul de a crea un mediu mai sigur, mai sănătos și mai prietenos pentru comunitatea școlară.

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Cursul valutar nu este disponibil momentan.

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE