Iniţiativa preşedintelui Mișcării Populare Argeş, Cătălin Bulf, demnă de urmat de către toţi politicienii

Publicat pe : 18 ianuarie 2016

Distribuie știrea

Cătălin Bulf, președintele M.P.  Argeș, cu ocazia împlinirii a 166 de ani de la naşterea marelui poet Mihai Eminescu a avut iniţiativa de a se deplasa săptămâna trecută în mijlocul elevilor de la Școala Nr.12 pentru a face, personal, o donație de carte.
Cătălin Bulf: ,,Astăzi s-au împlinit 166 de ani de la naşterea marelui poet Mihai Eminescu, şi ar trebui să-l comemorăm şi noi pe poetul care a scris ,,Ce-ţi doresc eu ţie,

dulce Românie”. Pe plan local,  Mişcarea Populară are o iniţiativă la şcoala generală nr.12 ,,Carte, dar, preţuiţi să-l folosim împreună”. Ne-am gândit să facem şi noi o donaţie de carte şi am luat I.L.Caragiale, ,,Momente şi Schiţe”, I.Creangă, ,,Amintiri din Copilărie”, ,,Efectul Facebook’’, ,,Istoria României”, ,,Testamentul politic” – carte scrisă de Nicolae Iorga, ,,Jurnalul Annei Frank’’, ,,Dialoguri intrerupte”, ,,Scurta istorie a timpului’’, ,,Procesul”, un atlas al României şi două atlase şcolare de istorie universală pentru elevi. Sper să le trebuiască aceste cărţi şi să le citească”, a declarat preşedintele MP Argeş.

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Data: 30.06.2026

1 EUR = 5.2438 LeiCreștere
1 USD = 4.6010 LeiCreștere
1 GBP = 6.0897 LeiCreștere
1 CHF = 5.6828 LeiScădere

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE