Inspector din cadrul Inspectoratului de Stat în Construcții, reținut de D.N.A. Pitești

Publicat pe : 28 august 2013

Distribuie știrea

# Acesta a cerut mită pentru micșorarea unei amenzi aplicate unei firme de construcții argeșene. Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Piteşti au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului DUMITRU AMELIAN, inspector în cadrul Compartimentului Control și Inspecție pentru Calitatea Lucrărilor de Construcții Argeș, instituție aflată în subordinea Inspectoratului de Stat în Construcții, în sarcina căruia s-a reținut infracțiunea de luare de mită, în formă continuată.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt:
În perioada iulie-august 2013, inculpatul Dumitru Amelian, în calitate de inspector în cadrul Compartimentului Control și Inspecție pentru Calitatea Lucrărilor de Construcții Argeș, a pretins, în mod injust, de la reprezentantul unei societăți comerciale cu obiect de activitate construcțiile civile (denunțător în cauză), suma totală de 1.500 lei şi efectuarea unor lucrări de construcţii în valoare de 200 lei. Sumele de bani şi serviciile au fost pretinse cu titlu de mită pentru a aplica firmei denunțătorului o amendă contravențională în cuantum mai mic având în vedere că, fiind în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a constatat că denunțătorul efectuase o lucrare fără a avea autorizație de construcție.
În data de 30 iulie 2013, Dumitru Amelian a primit suma de 500 lei, la data de 1 august a primit folosul material necuvenit, iar la data de 2 august 2013, a primit de la denunțător diferența de 1.000 lei, împrejurare în care procurorii au procedat la constatarea infracțiunii flagrante.
La data de 3 august 2013, la cererea procurorilor, Tribunalului Argeș a dispus arestarea preventivă pe un termen de 29 de zile a inculpatului Dumitru Amelian.
La instrumentarea acestui dosar, procurorii au colaborat cu ofițeri din cadrul DGA și din cadrul SIPI Argeș.
Dosarul a fost înaintat spre judecare la Tribunalul Argeş.

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Data: 30.06.2026

1 EUR = 5.2430 LeiScădere
1 USD = 4.5997 LeiCreștere
1 GBP = 6.0771 LeiCreștere
1 CHF = 5.6853 LeiScădere

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE