Investiții de peste 3 milioane de euro la Bârla

Publicat pe : 13 noiembrie 2017

Distribuie știrea

# Doar proiectul de înființare și extindere a rețelei de apă se ridică la 109 miliarde lei vechi!

Gheorghe Voicu, primarul din Bârla, este absolvent a două facultăți (Facultatea de Fizică a Universităţii Bucureşti și  Facultatea de Management, Inginerie Economică în Agricultură şi Dezvoltare Rurală, din cadrul Universităţii de Studii Agronomice şi Medicină Veterinară Bucureşti). Studiile de management l-au ajutat, după accederea în funcția de edil-șef al localității natale, la implementarea unui sistem de lucru eficient, bazat pe proiecte ambițioase, cu atragere, desigur, de fonduri europene nerambursabile. Bugetul local nu este unul de invidiat, așa că primarul nostru bate la ușile capitalei de județ dar, mai ales, la cele ale Capitalei țării, reușind să implementeze – în diferite stadii – proiecte importante.

Gheorghe Voicu, primarul comunei Bârla: ”Muncim. Până la sfârșitul lunii noiembrie vom depune, la Grupul de Acțiune Locală (GAL) două proiecte, pentru terenurile de sport multifuncționale în satele Mozăceni și Urlueni. Cele două terenuri vor costa circa 60.000 de euro, cea mai mare parte din sumă fiind acoperită de finanțarea nerambursabilă. Am depus déjà, în prima parte a anului – și am și câștigat finanțarea – pentru modernizarea  Căminului Cultural din satul Mozăceni Vale, un proiect în valoare de 400.000 de euro, bani, de asemenea, nerambursabili. Ne luptăm pentru extinderea rețelei de gaze în satul Mozăceni, aici fiind vorba de o extindere de 2,2 kilometri. Ne luptăm, pe ultima sută de metri, pentru depunerea, până la sfârșitul lunii curente, a unui proiect de înființare a rețelei de apă în satul Urlueni și extinderea sa în satele Mozăceni și Bârla. Este un proiect mare, de 109 miliarde lei vechi, de la Ministerul Dezvoltării, prin PNDL 2. Suntem în lucru și cu branșamentele pentru apă și canal. În acest moment, avem în lucru 102 branșamente, noi suportăm cheltuielile cu acestea, fiind prevăzute în proiectele de finanțare.”
Primarul localității ne-a vorbit și de problemele cu care se confruntă. Asfaltarea merge greu, fiind puțin în urma graficului stabilit cu constructorul. Probleme sunt și în zona de fond funciar, aplicarea Legii 165/2013 fiind, la nivel de localități, defectuoasă. Cu toate acestea, la Bârla, deși localitatea se află la o distanță apreciabilă față de capitala  județului (cca. 50 km.), se fac eforturi considerabile, așa cum se vede, pentru reducerea decalajelor dintre mediul rural și cel urban.
Laurențiu Stoica

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Data: 30.06.2026

1 EUR = 5.2430 LeiScădere
1 USD = 4.5997 LeiCreștere
1 GBP = 6.0771 LeiCreștere
1 CHF = 5.6853 LeiScădere

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE