Ion Dumitru, primarul de la Albota, președintele Asociației Comunelor din România: ”Sunt primării cu 700 sau 1000 și ceva de locuitori care au angajat câtă frunză și iarbă. S-a exagerat!”

Publicat pe : 16 martie 2026

Distribuie știrea

Săptămâna trecută, am stat de vorbă cu primarul comunei Albota, Ion Dumitru, președintele Asociației Comunelor din România. Un interviu cu de toate, de la administrație la politică și la adevăruri dure despre bani publici și responsabilitate socială. Discuția a pornit de la bugetul de stat pe 2026 care se anunță generos cu investițiile, dar și cu multe bube negre în alte sectoare.

Ce spune primarul Ion Dumitru despre deciziile de la Palatul Victoria, despre președintele PSD, Sorin Grindeanu, precum și despre situații concrete din localitatea pe care o conduce – puteți citi în rândurile de mai jos.

# Anul acesta, în bugetul de stat se anunță un deficit care depășește 6% din PIB, dar și investiții record, de 8% din PIB. Ce părere aveți despre primele cifre anunțate de Guvern?

– Nu știu ce să zic! Ne spun că suntem amărâți, vai de capul nostru! Nu mai cred în nimic. Mi-e frică de ziua de mâine. Dar dincolo de toate sunt un om muncitor și știu ce am de făcut.

# Ce spuneți despre faptul că liderul PSD, Sorin Grindeanu, anunță că vrea să scoată PSD-ul de la guvernare?

– Noi suntem câștigătorii alegerilor parlamentare, deci este dreptul nostru să fim în Guvern. Lipsa PSD de la Palatul Victoria ar complica guvernarea. Rămânem la guvernare, facem buget, facem lucrurile să se miște în țară. Nu pot să ascund faptul că tot ce am realizat în comuna Albota, am făcut cu sprijinul PSD. Nici eu ca primar, nici PSD-ul, nu meritam ca, la Albota, să câștige Simion, dar toată viața am crezut că numărul celor educați și cu capul pe umeri este mai mare decât al celor care stau cu berea în nas.

# Și revenind la guvernare….

– Revenind la guvernare, mi-aș dori din tot sufletul să plece alții… USR-ul a luat 5%, oamenii ăștia n-au nicio treabă cu guvernarea.

După mine, a doua zi, madame Țoiu (ministrul de Externe, n.red) trebuia dată afară din Guvern. Vă spun sincer, nu ne reprezintă sub nicio formă.

# Vă referiți la scandalul cu repratrierea fiicei lui Victor Ponta?

– Fata oricui nu contează, putea fi copilul oricui. Țoiu dă niște declarații de te doare mintea. Eu am trăit în lume opt ani printre adevărații diplomați care erau în străinătate. Păi, nu vă dați seama? Ștefan Andrei, ministru de Externe al României…?

# Ce nu vă place la felul în care funcționează guvernarea?

– Faptul că Bolojan ia măsuri de unul singur. Păi, nu iau eu la Albota, măsuri de unul singur. Eu mă consult până și cu șoferul primariei. Că poate aflu ceva bun și de la el.

# Cum credeți că vor va afecta la Albota, măsurile care se iau la București?

– Nu mă vor afecta niciodată. Eu din 1996 am trăit și cu Constantinescu și cu Băsescu și cu cine a mai fost… Așa că nu mă afectează cu nimic. Eu știu să conduc. Am condus toată viața. Știu să-mi fac calcule. Îmi fac dumnicatul după cât am bucata.

Deci vreau să vă spun că la noua organizare pe care a făcut-o Bolojan, din Primăria Albota nu pleacă nimeni acasă, pentru că n-am angajat decât oamenii de care este nevoie și cărora eu am putut să le asigur salarii. Dar sunt primării cu 700 sau 1000 și ceva de locuitori care au angajat câtă frunză și iarbă. La mine totul a fost făcut matematic.

Sunt prima primărie din Argeș de la care nu pleacă nimeni acasă.

# Săptămâna trecută vorbeam cu primarul Bebe Ivan de la Băbana și dânsul spunea că sunt primării și în Argeș și în toată țara unde, într-adevăr, s-a abuzat și vorbea de cheltuirea banului public pe angajări aiuristice și pe petreceri. Sunteți de acord că unii primari au sărit calul?

– Rău de tot! Deci, Bebe Ivan are dreptate. Și eu vă spun… Eu n-am făcut ziua comunei decât o dată.

N-o fac! Ăștia sunt bani aruncați pe geam! Ce înseamnă ziua comuniei? Ce sărbătoresc? Comuna mea a fost înființată în 1450, dar nu știu ziua. Și ce sărbătoresc, de fapt? Aduc lăutarii să le cânte? Am adus! Am plătit din buzunar și din sponsorizări! Nu vreau să mă transform într-un cerșetor pe la toate firmele, pe la toți prietenii! Bebe Ivan are dreptate și cu angajările! Trebuie să fim foarte atenți! Exact cum spuneți, s-a exagerat! Peste tot în țară și în Argeș. Sunt și primari gospodari care fac treabă, dar se fac și abuzuri și se cheltuie bani fără o justificare reală. Mă refer să facă ceva pentru oameni, pentru comunitate, nu pentru petreceri și consilieri personali, cum spunea Bebe Ivan.

# Deci sunteți de acord că în unele locuri era nevoie să se facă o curățenie mai temeinică?

– Da, da! Sunt președintele Asociației Comunelor din România și nu aș avea voie să zic treaba asta! Îi tratăm pe oameni cu respect, dar ei nu ne tratează cu respect! De ce? Lipsa de educație! Personalul din primărie muncește pentru ei! Și vin oamenii aroganți și ne spun: ”Sunteți plătiți din banii noștri!” Și vă spun, sunt unii care nu și-au plătit nici gunoiul. Eu am adus câteva sute de miliarde pe fonduri! Fără banii ăștia nu făceam nimic. Avem în comună oameni care nu și-au plătit nici amenzile, nici impozitele. Am de încasat 7 miliarde de lei vechi pe amenzi. Mergeți în Germania și vedeți că nu plecați de pe loc până nu plătiți. Dar la noi nu vor să dea o lege de-asta. Ne întrebăm unde sunt banii în România? Bani sunt, dar nu știm unde să îi căutăm. Nu dăm legi bune. Îi trimitem pe oameni să facă muncă în folosul comunității. Ce e aia? Bătaie de joc…

Vine Curtea de Conturi și prima grijă este dacă am încasat banii din amenzi. Eu vă spun că Bolojan nu a făcut rău, i-a mai adus pe unii cu picioarele pe pământ. O să vedeți care taie frunză la câini.

# Ce părere aveți de asistații sociali?

– Nu am la Albota!

# Nu pot să cred! Cum s-a întâmplat minunea asta?

– Am 14 oameni bătrâni, care nu sunt buni de muncă și care primesc ajutor social, atât. Păi ce vreți, să dau bani la bețivi? Oameni zdraveni, buni de muncă, dar cărora le place să stea degeaba… Avem locuri de muncă, dacă vor bani au unde merge. Puteți să verificați. La Albota nu am încurajat niciodată să dau bani la puturoși.



Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Data: 30.06.2026

1 EUR = 5.2430 LeiScădere
1 USD = 4.5997 LeiCreștere
1 GBP = 6.0771 LeiCreștere
1 CHF = 5.6853 LeiScădere

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE