Ieri, Parchetul General a dispus urmărirea penală a lui Ion Iliescu, fost preşedinte al României, şi a lui Petre Roman, fost premier, în Dosarul Mineriadei. Cei doi sunt acuzaţi de infracţiuni contra umanităţii, deoarece ”au lansat o politică de represiune împotriva populaţiei civile din capitală”.
În urma Mineriadei din 13-15 iunie 1990, au fost ucise 4 persoane, au fost violate 2 persoane, s-a vătămat integritatea fizică şi/sau psihică a peste 1300 de persoane şi au fost persecutate prin lipsirea nelegală de libertate peste 1.200 de persoane., potrivit News.ro.
”În cauza denumită generic «Mineriada din 13-15 iunie 1990», procurorul de caz din cadrul Secţiei parchetelor militare a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus în cursul zilei de astăzi punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de 2 inculpaţi sub aspectul săvârşirii de infracţiuni contra umanităţii, în variantele normative prev. de art. 439 alin. 1 lit. a) (4 subiecţi pasivi secundari), lit. f) (2 subiecţi pasivi secundari), lit. g) (1311 subiecţi pasivi secundari ), lit. j) (1211 subiecţi pasivi secundari ) Cod penal, cu aplic. art. 5 Cod penal”, a transmis Parchetul General.
