Jurnal-mărturie al Rezistenței anticomuniste la Curtea de Argeș

Publicat pe : 28 august 2013

Distribuie știrea

Deși mulți știu că doar în zona Câmpulung a existat rezistență anticomunistă, se pare că a existat un grup paralel cu acela al Arnăuțoilor și în zona Curtea de Argeș. Unul dintre membrii din Rezistență s-a numit Nicu Diaconescu și era din zona Arefu.  Întors din pușcărie, acesta s-a angajat administrator la liceul din Corbi, unde a cunoscut o profesoară pe care a luat-o de nevastă. Soția și cei doi copii ai săi încă mai trăiesc și vor să publice notițele acestuia despre perioada pe care a trăit-o ca fugar prin pădurile

Vezi și știrea  Sergiu Rizescu, Cetățean de Onoare al Piteștiului și fost deținut politic, va fi condus, mâine, pe ultimul drum

Argeșului și prin închisorile comuniste. Nicu Diaconescu a făcut parte din Grupul Apostol și a murit la vârsta de 90 ani.  Jurnalul începe cu întrebarea: „De ce nu pot eu să fiu comunist? La care găsim vreo 12 răspunsuri, printre care: pentru că nu pot să mint, pentru că e o politică antireligioasă, pentru că, distrugând religia, urmăresc distrugerea Neamului Românesc, opunându-i internaționalismul proletar”, scria Nicu Diaconescu.  Volumul este o mărturie foarte importantă dintr-o epocă marcantă pentru români, în general, și argeșeni, în particular. Ana Luca

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Cursul valutar nu este disponibil momentan.

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

Din ciclul: ”Chelului tichie de mărgăritar îi trebuie…” Ștefănești. Arteziană cu spectacol vizual, într-un cartier cu străzi ca după război, la inegalabilul preț de… peste 250.000 lei
Administrație
Administrație
Administrație

Din ciclul: ”Chelului tichie de mărgăritar îi trebuie…” Ștefănești. Arteziană cu spectacol vizual, într-un cartier cu străzi ca după război, la inegalabilul preț de… peste 250.000 lei

Într-un gest care demonstrează o prăpastie uriașă între agendă și nevoile reale ale cetățenilor, administrația locală din Ștefănești a aprobat…

TRIMITE O ȘTIRE