La Mioveni au avut loc primele dezbateri publice asupra bugetului

Publicat pe : 13 martie 2017

Distribuie știrea

Joi, 9 martie a.c., în sala de ședințe a Primăriei Mioveni a avut loc prima dezbatere publică referitoare la bugetul orașului Mioveni pe anul 2017.
Au participat primarul Ion Georgescu, viceprimarul Aurel Costache, funcționarii din cadrul instituției, consilieri locali, reprezentanți ai instituţiilor aflate în subordinea Consiliului Local, deputatul Radu Vasilică, dar și locuitori ai orașului. În cadrul acestei dezbateri, primarul Ion Georgescu  le-a prezentat celor aflați în sală  proiectul de buget şi propunerile de investiții publice pentru anul 2017. Anul acesta, orașul  Mioveni va avea un buget la valoarea realizărilor din anul 2016, adică de 148.061 de mii de lei, echivalentul a 32.902.554 de euro, iar bugetul va fi compus din:

– surse proprii în valoare de 96.901 mii de lei, echivalentul a 21.381.555 de euro
– excedent (fond rulment) în valoare de 27.179 de mii de lei, echivelantul a 6.039.776 de euro
– sume de la stat pentru învăţământ, sănătate şi asistenţă socială în valoare de 23.980 de mii de lei, reprezentând 5.529.000 de euro
Potrivit edilului din Mioveni, la capitolul cheltuieli,  53,88% din total vor fi sume destinate investiţiilor, iar 46,12% – sume pentru funcţionarea Primăriei, a serviciilor publice, pentru sănătate, învăţământ, asistenţă socială, culte, religii, sport etc.
Pentru un studiu mai amănunțit al proiectului de buget (pe titluri de cheltuieli, articole și alineate) pentru anul 2017 și pentru estimări pentru anii 2018 – 2020 locuitorii Mioveniului sunt invitați să consulte și materialele de la Compartimentul Relații Publice al Primăriei (camera 2, parter) sau de pe site-ul instituției: www.emioveni.ro .
Următoarea dezbatere a fost organizată  duminică, 12 martie, cu începere de la ora 11.00, la Grădiniţa din Clucereasa și avut același traseu informațional.

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Data: 30.06.2026

1 EUR = 5.2430 LeiScădere
1 USD = 4.5997 LeiCreștere
1 GBP = 6.0771 LeiCreștere
1 CHF = 5.6853 LeiScădere

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE