La Mioveni, grădinițele organizează serbări!

Publicat pe : 2 decembrie 2019

Distribuie știrea

Reprezentanții Primăriei Mioveni precizează că grădinițele vor organiza serbări, în localitate, în perioada sărbătorilor de iarnă.
„Din nefericire, încă o dată, în spațiul virtual sunt aruncate vorbe și fapte atribuite pe nedrept, scoase din context sau reinterpertate în mod rău intenționat, care pot crea grave disfuncționalități în organizarea și funcționarea activității, dar cel mai grav, pot denigra, deteriora sau chiar distruge relații interumane.

Este absolut falsă “informația” conform căreia serbările copiilor de la Grădinița Florile Soarelui nu vor mai fi organizate în acest an, la sugestia primăriei. Repet și accentuez, ca de fiecare dată, faptul că primăria doar are sarcina de a administra și asigura funcționarea unităților de învățământ din oraș, în timp ce actul educațional și partea didactică țin exclusiv de Inspectoratul Școlar. Organizarea serbărilor, a altor activități cultural-educative, proiecte sociale, concursuri sau campanii de orice fel, cad în sarcina conducătorului fiecărei instituții de învățământ și la latitudinea asociațiilor de părinți.
Nici instituția primăriei, nici primarul nu intervin în actul educațional și nu organizează serbări sau alte activități în cadrul instituțiilor de învățământ din oraș. Organizarea serbărilor pentru copii este o tradiție care s-a respectat și se va respecta în continuare, iar programul activităților festive din cadrul Grădiniței Florile Soarelui sunt afișate la intrarea în instituție, serbările copiilor fiind programate în perioada 09-16 decembrie 2019”, au transmis primarul Ion Georgescu

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Data: 30.06.2026

1 EUR = 5.2430 LeiScădere
1 USD = 4.5997 LeiCreștere
1 GBP = 6.0771 LeiCreștere
1 CHF = 5.6853 LeiScădere

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE