La Moșoaia se vor asfalta, în curând, câteva străzi

Publicat pe : 9 septembrie 2019

Distribuie știrea

În comuna Moșoaia se lucrează susținut, nu este timp pentru numărarea obiectivelor realizate, nu este timp pentru bilanț. Săptămâna trecută, se intervenea, pe mai multe fronturi, pentru asigurarea unui debut de an școlar în bune condiții, dar și pentru continuarea unor lucrări de infrastructură, în special drumuri comunale.
Ion Necula (foto), primarul interimar al comunei Moșoaia: 

”Am reușit, în ultima perioadă, finalizarea câtorva investiții, cum ar fi cea de extindere a rețelei de gaze pe Calea Drăgășani, către Poiana Lacului, dar și pe strada Curături; am pregătit, pentru asfaltare, strada Dealului, strada Florilor, strada Primăverii și strada Rozelor. Până la căderea iernii, vom turna asfalt pe Smeura de Sus, în cadrul unui proiect cu fonduri europene.
Am pregătit toate școlile pentru începerea noului an școlar, punând accent pe  toaletarea vegetației, tăierea lemnelor pentru iarnă, pietruirea curților, construirea de garduri noi acolo unde a fost nevoie.
Avem și planuri de viitor. Strada Olteni este în studiu, în vederea asfaltării, în viitor”, ne-a mai declarat conducătorul localității

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Data: 30.06.2026

1 EUR = 5.2430 LeiScădere
1 USD = 4.5997 LeiCreștere
1 GBP = 6.0771 LeiCreștere
1 CHF = 5.6853 LeiScădere

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE