La teatrul “Al. Davila” din Pitești, o stea fără nume cu nume sonore din cotidian

Publicat pe : 14 octombrie 2013

Distribuie știrea

“Steaua fără nume”, a cunoscutului autor Mihail Sebastian, a avut parte recent de o interpretare inedită pe scena teatrului “Al. Davila” din Pitești. O trupă de actori amatori, niciunul cu studii de specialitate măcar la fără frecvență, i-au adus în fața publicului pe Frumoasa Mona, profesorul Marin Miroiu, Eleva Eleonora Zamfirescu, Domnișoara Cucu, Profesorul Udrea, Frumosul Grig și șeful de gară Ispas.

Cel mai cunoscut vânător din județ, șef de gară

Ideea a fost cu atât mai interesantă cu cât profesorul de Cosmologie a fost interpretat de un fost profesor de Fizică, Eugen Boia, și foarte curajos, în același timp. Spunem acest lucru pentru că, deși este octogenar, actorul amator a dorit să interpreteze rolul de pretendent la mâna frumoasei Mona căreia i-a dat viață, chiar cu succes, o frumusețe de femeie numită Andra Arsene, mai tânără cu jumătate de secol decât partenerul ei,sora cunoscutei susținătoare a cauzei maidanezilor oprimați, Carmen Arsene.

Vezi și știrea  Biblioteca Județeană „Dinicu Golescu” Argeș în slujba comunității la Festivalul „Rădăcini Argeșene”

Un rol foarte reușit a fost realizat și de interpretul personajului Udrea, profesorul de Muzică, personaj căruia i-a dat viață Emilian Onesciuc, cât și de interpreta elevei Zamfirescu; jucată foarte bine de către o elevă de la Zinca Golescu, Elena Marinică (aceasta chiar dorește să urmeze o facultate de teatru). Nu în cele din urmă, îl avem pe proprietarul celui mai cunoscut poligon de tir, magazin cu arme, muniții și articole de pescuit  din județ și nu numai, Gigi Sima. El i-a dat viață șefului de gară, Ispas. Ne-a spus că a făcut o pasiune și pentru teatru de ani de zile. Posibil din același motiv să fi fost atât de spontan pe scenă și plin de umor, exact cam cum este în viața de zi cu zi. Piesa se va juca în fiecare marți seara, pe scena aceluiași teatru, la aceeași oră.
Ana Luca

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Data: 30.06.2026

1 EUR = 5.2438 LeiCreștere
1 USD = 4.6010 LeiCreștere
1 GBP = 6.0897 LeiCreștere
1 CHF = 5.6828 LeiScădere

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE