La Ziua comunei Hârseşti, primarul și-a premiat părinții

Publicat pe : 29 mai 2018

Distribuie știrea

# Ca în fiecare an, zeci de personalități și sute de localnici au petrecut, împreună, o după-amiază de excepție

Duminica trecută a avut loc cea de-a șasea ediţie a Sărbătorii Căluşului – Rusaliile la Hârseşti. Ziua comunei Hârseşti este sărbătorită chiar în Duminica Rusaliilor, pe terenul din spatele Căminului Cultural și Primăriei, iar sărbătoarea organizată de primarul Ion Moloiu, aflat la al doilea mandat, a fost, și de această dată, una pe măsura aşteptărilor. Sute de localnici, dar şi oameni din comunele învecinate, au fost prezenţi la marele eveniment, în acest an împlinindu-se şi 394 de ani de atestare documentară a localităţii.

La eveniment au fost prezente numeroase personalități, semn al prețuirii de care se bucură atât localitatea, cât și echipa de conducere.
Programul manifestărilor de anul acesta a fost unul plin, iată numai câteva dintre acestea:
# Decernarea diplomelor de longevitate şi fidelitate în căsnicie – aici a  avut loc un moment special:  primarul, cu ochii în lacrimi, și-a  premiat,  printre alții, propriii părinți, pentru împlinirea a 50 de ani de căsnicie
# Spectacol folcloric de muzică şi joc popular susţinut de:
– grupul folcloric „Doruleţul de câmpie”, Formaţia de dansuri populare „Doruri de câmpie”, Formaţia de căluşari – toate aparținând Căminului Cultural Hârseşti;
– Formaţiile de căluşari şi ansamblurile de joc popular invitate din Argeș și Olt, respectiv din localităţile: Costeşti, Stolnici, Bîrla, Coloneşti, Optaşi, Sîrbii Măgura, Corbu.
# Invitați au fost și cunoscuții interpreți ai foloclorului românesc: Ioana Modan-Cornea (fiică a comunei), Marius Bălan, Gabriel Crivăț (recital la nai).

Un spectacol remarcabil a fost susținut de  artiștii de la Doina Bascovului. Seara s-a încheiat cu un recital extraordinar al Marianei Ioana-Căpitănescu.
Gazda reușitului eveniment “Sărbătoarea Căluşului – Rusaliile la Hârseşti” a fost Ionel Moloiu, unul dintre cei mai tineri primari din judeţ, acesta făcând echipă bună cu viceprimarul Marian Turcea și având, ca de obicei, sprijinul total al directoarei căminului cultural, Loredana Costache, activist cultural de renume. Întreg Consiliul Local a fost alături de echipa de conducere a Primăriei, consilierii participând activ la inițiativele menționate.
“Odată cu cea de-a VII-a ediţie a «Sărbătorii căluşului – Rusaliile la Hârseşti» marcăm 394 de ani de la atestarea localităţii noastre. Prin această manifestare păstrăm în lada de zestre tradiţia populară şi, în acelaşi timp, le oferim harnicilor noştri consăteni posibilitatea de a petrece împreună de ziua comunei. Căluşul este renumit în Hârseşti, iar comuna noastră este înrudită prin acest joc cu Sârbii Măgura, o localitate din judeţul Olt. Cu acest prilej le doresc consătenilor mei multă sănătate şi să fie aproape de Primărie şi de Consiliul Local. Să fie alături de autorităţile locale la bine, dar şi la greu”, a spus primarul comunei Hârsești, Ionel Moloiu.
Petrecerea s-a bucurat de vreme bună, sute de oameni fiind prezenți. Nu au lipsit micii, berea, băuturile răcoritoare și înghețata. Copiii nu s-au plictisit nici ei deloc, având la dispoziție locuri de joacă special amenajate și multe alte atracții.
Spectacolul, reușit, aplaudat îndelung, s-a încheiat, târziu, în noapte, cu un superb spectacol de artificii.
Laurențiu STOICA

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Data: 30.06.2026

1 EUR = 5.2438 LeiCreștere
1 USD = 4.6010 LeiCreștere
1 GBP = 6.0897 LeiCreștere
1 CHF = 5.6828 LeiScădere

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE