Legea ”Nordis”, din domeniul imobiliar, a intrat în vigoare

Publicat pe : 15 decembrie 2025

Distribuie știrea

Legea ”Nordis” a intrat în vigoare săptămâna trecută și aduce mai multă siguranță în domeniul imobiliar pentru cei care vor să cumpere locuințe care se află în construcție. Potrivit presei centrale, prevederile legii care fac referire la cadastru, vor fi aplicabile din 8 martie 2026, dar restul reglementărilor sunt deja în vigoare.

Până acum, dezvoltatorii puteau încheia promisiunea de vânzare-cumpărare chiar înainte de autorizarea completă a proiectului. De acum, noua lege prevede că aceste documente se pot semna doar după ce:

• autorizația de construire este înscrisă în cartea funciară;

• în cazul condominiilor, este realizată preapartamentarea și sunt deschise cărțile funciare pentru viitoarele unități;

notarul solicită obligatoriu înscrierea promisiunii în cartea funciară.

Un alt punct important, legea limitează riscurile financiare în etapa de rezervare:

convențiile de rezervare pot avea durata maximă de 60 de zile;

avansul plătit nu poate depăși 5% din valoarea apartamentului.

Dacă în acest interval nu se ajunge la semnarea promisiunii din vina dezvoltatorului, acesta este obligat să restituie integral suma în maximum 30 de zile.

De asemenea, legea plafonează avansurile cerute clienților în funcție de stadiul șantierului:

pentru structura de rezistență: maximum 25% din preț;

după finalizarea structurii, pentru instalații: maximum 20% din preț.

Toate sumele plătite ca avans vor fi depuse într-un cont bancar dedicat exclusiv proiectului și pot fi accesate doar cu aprobarea dirigintelui de șantier, prin ștampila „bun de plată”.

Astfel, dezvoltatorii nu vor mai putea folosi fondurile dintr-un proiect pentru finanțarea altuia, reducând riscul abandonării lucrărilor. Nerespectarea regulilor atrage amenzi de până la 1% din cifra de afaceri.

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Data: 30.06.2026

1 EUR = 5.2438 LeiCreștere
1 USD = 4.6010 LeiCreștere
1 GBP = 6.0897 LeiCreștere
1 CHF = 5.6828 LeiScădere

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE