Lucrări importante de infrastructură la Bradu

Publicat pe : 8 iulie 2019

Distribuie știrea

La Bradu, comună bogată și în continuă espansiune, se lucrează de zor. La 1 iulie au fost demarate lucrările de introducere a canalizării pluviale pe strada Principală, de la Pasarela DN65 B până la fosta moară și vor continua cu strada Serelor. În aceste zone vor fi amenajate, în cadrul acestui proiect, și trotuarele.
Primăria Bradu a lansat licitaţia pentru modernizarea străzii Câmpului, suma alocată fiind de 378.124 lei.

De asemenea, alte două licitaţii vizează modernizarea străzilor Teilor, pe de o parte, şi Panselelor şi Florilor, pe de alta. În primul caz, suma alocată este de 439.491 lei, iar în al doilea este de 432.323 lei. Banii pentru ultimele două licitaţii lansate sunt şi pentru expertize şi ridicări topografice necesare pentru drumurile locale vizate.
Se execută, tot în această perioadă, lucrări de extindere a rețelei de iluminat public pe strada Valea Geamăna. Urmează străzile Cornului, Goleasca, Micșunele, Cimitirului (Geamăna) și Măceșului.

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Data: 30.06.2026

1 EUR = 5.2430 LeiScădere
1 USD = 4.5997 LeiCreștere
1 GBP = 6.0771 LeiCreștere
1 CHF = 5.6853 LeiScădere

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE