Lucrări importante în comuna Bradu

Publicat pe : 9 martie 2021

Distribuie știrea

# Dan Stroe, primar:  „Voi  ține cont de părerea locuitorilor și de necesitățile acestora”
Investițiile continuă și în acest an în localitatea Bradu. Bunăstarea locuitorilor reprezintă o prioritate pentru primarul Dan Stroe. În prezent se lucrează la canalizarea pluvială de la Târgul Săptămânal, pe partea stângă, până la Valea Geamăna, lucrarea se apropie de finalizare.
Și pe străzile Paltinului și Smeurei au început lucrările la canalizarea pluvială, iar după finalizarea acestora, străzile vor fi asfaltate. Pe strada Merilor se lucrează la canalizarea pluvială și se va extinde și rețeaua de apă și canalizare.

De asemenea, vor începe și lucrările de amenajare și extindere a trotuarului de la Aleea Neajlov până la Pasarelă, pe partea stângă.
Toate drumurile din comună afectate în sezonul rece au fost reparate (pietruite). ”Așteptăm aprobarea bugetului la nivel național, pentru a putea să începem investițiile la nivel local. Avem proiecte de realizat pentru bunăstarea cetățenilor și dezvoltarea localității, și odată cu aprobarea bugetului vom putea să le ducem la îndeplinire. Voi proceda așa cum am făcut în fiecare an de când sunt primar al comunei Bradu. Îi voi informa pe cetățeni despre proiectele pe care le avem după aprobarea bugetului și vom face o dezbatere cu aceștia. Voi ține cont de părerea locuitorilor și de necesitățile acestora”, declară primarul Dan Stroe.

Vezi și știrea  Gelu Tofan, administratorul public al Piteștiului: ”Suntem întârziați cu proiectul spitalului municipal din cauza unor politicieni cocoțați în vârful ministerelor”

 

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Data: 30.06.2026

1 EUR = 5.2430 LeiScădere
1 USD = 4.5997 LeiCreștere
1 GBP = 6.0771 LeiCreștere
1 CHF = 5.6853 LeiScădere

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE