Lucrările de asfaltare a DJ 704C Cătanele – Baraj Călinești sunt în grafic

Publicat pe : 17 mai 2022

Distribuie știrea

Vicepreședintele Consiliului Județean Argeș, Marius Nicolaescu, a mers săptămâna trecută, pe șantier pentru a vedea care este stadiul lucrărilor începute în urmă cu 10 zile.  Aceasta este prima dintre cele două asocieri, cu privire la drumurile județene, între Consiliul Județean Argeș și primării, în acest caz Primăria Căteasca, unde autoritățile locale aduc cofinanțări în cadrul acestor proiecte. Consiliul Județean Argeș sprijină astfel de asocieri și vine în sprijinul celor care doresc să realizeze astfel de investiții.

 

“Sunt 847 de metri de asfalt de drum județean. Aici este vorba de o asociere între Consiliul Județean și comuna Căteasca. Primăria a venit și cu bani, au făcut proiectarea, au organizat licitația și iată că se toarnă asfaltul. Lucrarea are termen de finalizare trei luni de zile, dar la modul cum se lucrează se va termina mai repede. Domnul primar, prin dirigintele de șantier trebuie să urmărească lucrările să fie trainice. Este prima colaborare de acest gen dintre Consiliul Județean și o primărie, în care cedăm o bucată de drum județean. De regulă noi preluam drumuri comunale” – Marius Nicolaescu, vicepreședinte C.J. Argeș.

Vezi și știrea  Fostul deputat de Argeș, Andrei Gerea, a șters pe jos cu Bolojan!

 

În afară de faptul că drumul va fi asfaltat, aici se mai execută:

– Trei podețe tubulare (1 buc Dn 800mm cu L=9m, 2 buc Dn500 cu L=8m/buc).

– Acostamente pietruite cu lățimea de 0.75m.

– Drumul este încadrat de pene ranfort pe ambele părți.

Perioada de garanție: 36 luni calendaristice.  Valoare: aproximativ 825.000 lei plus TVA.

Constructorul este SC Comesad RO SA.

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Data: 01.07.2026

1 EUR = 5.2438 LeiCreștere
1 USD = 4.6010 LeiCreștere
1 GBP = 6.0897 LeiCreștere
1 CHF = 5.6828 LeiScădere

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE