Lucrările la Stadionul Nicolae Dobrin din Pitești merg ca pe roate

Publicat pe : 16 martie 2026

Distribuie știrea

Primarul Piteștiului, Cristian Gentea, este foarte mulțumit de felul în care se desfășoară lucrările la Stadionul Nicolae Dobrin. Constructorii lucrează zi-lumină, iar imaginile care se văd din dronă arată o energie foarte bună.

”Ieri (săptămâna trecută, n.red.) am fost uluit, pur și simplu, de amploarea lucrărilor la Stadionul Nicolae Dobrin. Acolo sunt 3-400 de mașini pe zi, care pleacă și revin în șantier. Într-adevăr, sunt lucrări mari, care în momentul de față se îmbină în zona respectivă. Am stat de vorbă cu ambii constructori și văd că lucrează foarte bine. Nu vrem să afectăm foarte tare strada Narciselor, chiar le-am cerut să facă o pauză, să încerce să ducă pământul în altă parte, tocmai pentru a nu afecta conductele de apă și canalizare care abia au fost introduse în zonă.

Am văzut că se lăsase puțin pământul și constructorul se ocupă el de această stradă, să nu avem alte probleme și apoi să trebuiască să revenim noi pentru refacerea infrastructurii de apă și canalizare.

Stadionul va fi unul foarte modern, care va respecta toate normele UEFA, deci va putea găzdui inclusiv meciuri internaționale. Va avea o capacitate de 15.200 de locuri, cu o parcare supraterană de 550 locuri. Stadionul va avea 2500 mp de spații comerciale, va fi și un producător de energie electrică, vom avea panouri fotovoltaice pe întreaga cupolă. În interior, ceea ce mă bucură foarte mult este că (pe lângă alte săli destinate altor sporturi) va funcționa și academia de fotbal pentru copii și juniori, vom avea o zonă distinctă cu vestiare, cu săli de recuperare, săli de forță, vor fi terenuri de antrenament și terenuri cu iarbă și terenuri sintetice. Și încercăm să pornim lucrările la stadionul de atletism, pentru că mă gândesc că va fi dificil să reintrăm pe zona adiacentă după finalizarea stadionului de fotbal.

Stadionul Nicolae Dobrin va fi unul dintre cele mai frumoase din țară, va fi o atracție pentru toată lumea și ce mi-aș fi dorit să fi fot gata acum când iată, FC Argeș merge atât de bine.”, a declarat Gentea la Antena3 Pitești.


Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Data: 30.06.2026

1 EUR = 5.2430 LeiScădere
1 USD = 4.5997 LeiCreștere
1 GBP = 6.0771 LeiCreștere
1 CHF = 5.6853 LeiScădere

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE